Ştirea zilei

Mesajul șefului IPJ Alba, Cristian Dunca, cu ocazia Zilei Poliției Române 2017: Anul acesta se împlinesc 195 de ani de tradiţie şi continuitate a Poliţiei în slujba cetăţenilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţia este una dintre instituțiile fundamentale ale statului, unul dintre principalii furnizori de ordine şi siguranţă publică.

Petrecerea Divorțaților

Istoria ei este îndelungată și începe de la primele forme de organizare statală, dezvoltându-se odată cu evoluția societății românești.

În anul 1822, domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, primul domn pământean al Ţarii Româneşti, a înmânat Marelui Agă Mihaiţă Filipescu,”Steagul Agiei”, cunoscut în istorie ca fiind primul steag al politiei.

În ziua de 25 martie, când creştinii prăznuiesc sfânta sărbătoare a Bunei Vestiri, voievodul a pus Agia sub ocrotirea Fecioarei. Această zi a rămas ziua aniversară a Poliţiei Române, un moment în care, an de an, evocăm şi omagiem trecutul, recunoaştem prezentul şi accentuăm priorităţilor referitoare la ordinea publică şi siguranţa cetățenilor.

Anul acesta se împlinesc 195 de ani de tradiţie şi continuitate a Poliţiei în slujba cetăţenilor, poliţiştii fiind cei care au misiunea de a garanta traiului paşnic al cetăţenilor şi de a oferi ajutorul, în caz de nevoie.

Sunt 195 de ani în care Poliţia a depus toate eforturile de a se adapta realităţii lumii moderne, de a se implica total în activitatea de apărare a statului de drept şi de a-şi asuma rolul pe care îl are în comunităţile locale.

Evoluţiile pozitive înregistrate în ultimii ani, în județul Alba, în ceea ce priveşte siguranţa publică, nu ar fi fost posibile fără pasiunea, devotamentul şi sacrificiul poliţiştilor şi personalului contractul, din structurile operative şi neoperative, iar rezultatele obținute se datorează îndeosebi muncii asidue depuse de polițiști, cu sprijinul principalilor noștri parteneri din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, din agențiile de aplicare a legii, precum și colaborării cu cetățenii.

De aceea, doresc să mulțumesc, fiecărui polițist, care-și face datoria, pentru modul în care își îndeplinește misiunile, pentru cinste, corectitudine și încredere în puterea Legii, precum și familiilor acestora, care le sunt permanent, alături.

În această zi de sărbătoare, adresez un salut respectuos, colegilor noştri rezervişti, care ne-au fost modele şi  cărora le purtăm o stimă deosebită, pentru lucrurile bune pe care ni le-au transmis.

Reprezentanţilor autorităţilor locale, partenerilor colaboratorilor şi tuturor cetăţenilor din judeţul nostru, le mulţumesc pentru încrederea acordată şi îi asigur că, noi, poliţiştii din judeţul Alba, vom face tot ce ne stă în putere pentru ca liniştea să nu le fie tulburată.

LA MULŢI ANI !

Comisar şef de poliţie

DUNCA CRISTIAN – IOAN

Împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Instanțele din Cluj-Napoca aprind lumina în ograda primarilor din Alba: O primărie din Apuseni i-a cerut unei persoane peste 7.000 de lei pentru foto-copierea unor documente

Ioana Oprean

Publicat

în

Instanțele din Cluj-Napoca aprind lumina în ograda primarilor din Alba: O primărie din Apuseni i-a cerut unei persoane peste 7.000 de lei pentru foto-copierea unor documente Soluțiile a două instanțe clujene au obligat UAT Comuna Lupșa și primarul comunei Lupșa, în solidar, să pună la dispoziția unui solicitant al unor informații publice, informațiile pe care […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Târgul de Crăciun de la Aiud se deschide pe 4 decembrie. Patinoar de 450 mp, concerte, trenulețul Moșului și surprize pentru vizitatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul de Crăciun de la Aiud se deschide pe 4 decembrie. Patinoar de 450 mp, concerte, trenulețul Moșului și surprize pentru vizitatori Aiudul se pregătește încet, încet să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun se va deschide pe data de 4 decembrie 2026, odată cu aprinderea iluminatului festiv, iar organizatorii promit mai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei În cadrul Ștefetei Veteranilor Invictus 2026, ultramaratonistul aiudean Levi Polgar va duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei. Militari și voluntari civili vor aduce vineri, 23 octombrie, Ștafeta Veteranilor […]

Citește mai mult