Mesajul de Paște al ÎPS Dr. Jakubinyi György: Învierea Domnului nostru Isus Cristos este adevărul fundamental al credinţei noastre

Preacucernici confraţi preoţi! Iubiţi fraţi şi surori în Cristos!

Învierea Domnului nostru Isus Cristos este adevărul fundamental al credinţei noastre, chezăşia vieţii de zi cu zi şi speranţa fericirii veşnice. Mântuitorul nostru a venit pe acestă lume născându-se într-o familie, a crescut şi a învăţat o meserie, petrecând trezeci de ani în sânul Sfintei Familii din Nazaret. În momentul în care Sfântul apostol Petru acceptă în comunitatea Bisericii prima familie non-iudaică, pe soldatul roman, de origine păgână, Cornelius, îl botează şi îl miruieşte pe acesta împreună cu întreaga sa familie. (Fapte 10-11)

Sfântul Părinte Papa Francisc a convocat la Roma în această toamnă Sinodul Extraordinar al Episcopilor, având ca temă problematica familiei din punct de vedere pastoral şi teologic. În scrisoarea sa adresată familiilor pe data de 2 februarie, cu ocazia sărbătorii Prezentării la Templu a Domnului nostru Isus Cristos, Papa a îndemnat familiile să se roage pentru succesul acestui sinod extraordinar, precum şi pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor, organizată la Philadelphia în toamna anului 2015. Drept urmare e actual ca în această circulară să reflectăm asupra problematicii familiei creştine.

Doctrina Bisericii Catolice referitoare la Sacramentul Căsătoriei se află prezentată pe scurt în Catehismul Bisericii Catolice (Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, punctele 115-118, respectiv 337-350). Pe acestea mă voi axa şi eu în cele ce urmează:

Dumnezeu, care este iubire şi care l-a creat pe om din iubire, l-a chemat să iubească. Creând bărbatul şi femeia, i-a chemat, în Căsătorie, la o intimă comuniune de viaţă şi de iubire între ei, „astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup” (Mt 19,6). Legământul matrimonial dintre un bărbat şi o femeie, întemeiat şi structurat cu legi proprii de către Creator, este rânduit prin natura sa spre comuniunea şi binele soţilor şi spre naşterea şi educarea copiilor. Unirea matrimonială, conform planului divin originar, este indisolubilă, aşa cum afirmă Isus Cristos: „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă” (Mc 10,9).

Din cauza păcatului originar, care a provocat şi ruptura comuniunii dintre bărbat şi femeie, dăruită de Creator, căsătoria este ameninţată adesea de discordie şi de infidelitate. Totuşi, Dumnezeu, în milostivirea sa infinită, dăruieşte bărbatului şi femeii harul său pentru a realiza unirea vieţilor lor conform planului divin originar.Dumnezeu, mai ales prin pedagogia legii şi a profeţilor, ajută poporul său să maturizeze progresiv conştiinţa unicităţii şi a indisolubilităţii Căsătoriei. Alianţa nupţială a lui Dumnezeu cu Israelul pregăteşte şi prefigurează alianţa nouă realizată de Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cu mireasa sa, Biserica.

Isus Cristos nu numai că restabileşte ordinea iniţială voită de Dumnezeu, ci dăruieşte harul pentru a trăi Căsătoria în noua demnitate de sacrament, care este semnul iubirii sale căsătoreşti faţă de Biserică: „Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica” (Ef5,25).Căsătoria nu este o obligaţie pentru toţi. Îndeosebi Dumnezeu cheamă bărbaţi şi femei să-l urmeze pe Domnul Isus pe calea fecioriei sau a celibatului pentru împărăţia lui Dumnezeu, renunţând la marele bine al Căsătoriei pentru a se îngriji de cele ale Domnului şi a căuta să-i placă, devenind semn al primatului absolut al iubirii lui Cristos şi al aşteptării arzătoare a venirii sale glorioase.

Deoarece Căsătoria stabileşte pe soţi într-o stare publică de viaţă în Biserică, celebrarea sa liturgică este publică, în prezenţa preotului (sau a martorului calificat al Bisericii) şi a altor martori.Consimţământul matrimonial este voinţa, exprimată de un bărbat şi de o femeie, de a se dărui reciproc şi definitiv, cu scopul de a trăi o alianţă de iubire fidelă şi rodnică. Deoarece consimţământul face Căsătoria, el este indispensabil şi de neînlocuit. Pentru a face validă Căsătoria, consimţământul trebuie să aibă ca obiect adevărata Căsătorie şi să fie un act uman, conştient şi liber, nu determinat de violenţă sau constrângeri. De aceea, Biserica doreşte, ca părţle care doresc să se căsătorească, să se prezinte la oficiul parohial cu minim trei luni înaintea cununiei, pentru a se pregăti în cadrul unor cursuri organizate pentru logodnici, unde se discută pe larg întreaga problematică a sacramentului Căsătoriei. (Actele Sinodului Arhidiecezan, Cluj Napoca 2001, punctele 55, 34)

Citeşte şi: SÂMBĂTA MARE, ultima zi din Săptămâna Patimilor. Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii, înainte de Învierea Domnului

Pentru a fi licite, căsătoriile mixte (dintre un catolicşi un botezat necatolic) se cere permisiunea autorităţii ecleziastice. Cele cu disparitate de cult (dintre un catolic şi un nebotezat) pentru a fi valide au nevoie de o dispensă. În orice caz, este esenţial ca soţii să nu excludă acceptarea scopurilor şi a proprietăţilor esenţiale ale Căsătoriei şi ca soţul catolic să confirme angajamentele, cunoscute şi de celălalt soţ, de a păstra credinţa şi de a asigura Botezul şi educarea catolică a tuturor copiilor rezultaţi în urma mariajului. (cf. can. 1125 din Codex Iuris Canonici, respectiv instucţiunea nr. 1560/17 septembrie 1997 a Curiei Arhiepiscopale)

Sacramentul Căsătoriei dă naştere unei legături perpetue şi exclusive între soţi. Însuşi Dumnezeu pecetluieşte consimţământul mirilor. Prin urmare, Căsătoria încheiată şi consumată între botezaţi nu poate fi desfăcută niciodată. De asemenea, acest sacrament conferă mirilor harul necesar pentru a ajunge la sfinţenie în viaţa conjugală şi pentru primirea responsabilă a copiilor şi educarea lor.Păcatele contrare sacramentului Căsătoriei sunt: adulterul; poligamia, deoarece contrazice demnitatea egală dintre bărbat şi femeie, unicitatea şi exclusivitatea iubirii conjugale; refuzarea fecundităţii, care privează viaţa conjugală de darul copiilor; şi divorţul, care contravine indisolubilităţii.

Biserica admite separarea fizică a soţilor atunci când coabitarea lor a devenit, din motive grave, practic, imposibilă, chiar dacă doreşte o reconciliere a lor. Însă ei, atât timp cât trăieşte soţul (soţia), nu sunt liberi să încheie o nouă unire, afară de cazul în care Căsătoria lor este nulă şi este declarată ca atare de autoritatea ecleziastică.Fidelă Domnului, Biserica nu poate recunoaşte ca şi Căsătorie unirea celor divorţaţi recăsătoriţi civil: „Oricine îşi lasă femeia şi se însoară cu alta, comite adulter cu ea. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se mărită cu un altul, comite adulter” (Mc 10,11-12). Faţă de ei, Biserica îndeplineşte o grijă atentă, invitându-i la o viaţă de credinţă, la rugăciune, la fapte de dragoste şi la educarea creştină a copiilor. Dar ei nu pot primi dezlegarea sacramentală, nici să meargă la Împărtăşania euharistică, nici să exercite anumite responsabilităţi ecleziale, atât timp cât durează această situaţie, care contrastează în mod obiectiv cu legea lui Dumnezeu. Singura excepţie de la această regulă este pericolul de moarte, sau o boală foarte gravă. În aceste cazuri, penitentului i se pot administra sacramentele.

Pentru că familia manifestă şi înfăptuieşte natura comunională şi familială a Bisericii ca familie a lui Dumnezeu. Fiecare membru, conform propriului rol, exercită preoţia baptismală, contribuind la a face din familie o comunitate de har şi de rugăciune, o şcoală a virtuţilor umane şi creştine, locul primei vestiri a credinţei faţă de copii. De aceea numim familia şi „biserică domestică”. Dacă dorim cu adevărat, ca prin harul lui Dumnezeu, Biserica să dăinuiască pe aceste meleaguri, atunci trebuie să vă întemeiaţi familiile bazându-vă pe harurile mijlocite de cununia religioasă.

Din păcate, în ultimul timp, mijloacele de comunicare mass-media prezintă într-un mod eronat faptul că Sfântul Părinte Papa Francisc ar avea intenţia de a înlesni doctrina catolică cu privinţă la Sacramentul Căsătoriei! Nu daţi crezare acestor ştiri false! Biserica este condusă de către Duhul Sfânt, iar atunci, când Suveranul Pontif se adresează lumii „ex cathedra” în mod solemn în chestiuni de doctrină şi morală, acesta este infailibil, nu poate greşi.

Dată fiind coincidenţa calendaristică, în acest an sărbătorim Sfintele Paşti împreună cu fraţii noştri ortodocşi, cu bisericile orientale, în spirit de unitate ecumenică. Drept urmare, doresc tuturor credincioşilor mei, fraţilor mei în credinţă şi oamenilor de bunăvoinţă sărbători pascale pline de har şi pace în suflet. Cristos a înviat!

Alba Iulia, la data de 20 aprilie 2014, în Sărbătoarea Învierii Domnului

† György arhiepiscop

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---