Politică Administrație

Membrii PNL care vor fi condamnați în primă instanță vor fi suspendați de drept și din calitatea de membru

Ioana Oprean

Publicat

în

Prim-vicepreședinții PNL Cătălin Predoiu și Ludovic Orban au susținut astăzi, o conferință de presă în care au prezentat deciziile luate în urma ședinței Comisiei de Unificare a Partidului Național Liberal.

Petrecerea Divorțaților

PNLPotrivit unui comunicat remis presei de PNL, “Cătălin Predoiu a anunțat în cadrul acestei conferințe că PNL îi adresează o invitație ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov, de a veni în fața grupurilor parlamentare pentru a-și prezenta soluțiile pentru acoperirea deficitului bugetar care ar fi creeat prin aplicarea noului Cod fiscal. De asemenea, Cătălin Predoiu îl invită pe ministrul Vâlcov să explice în ce stadiu se află discuțiile cu mediul de afaceri, cu partenerii strategici ai României, discuții legate de același proiect gândit de Guvernul Ponta.

”Ne exprimăm, în continuare, îngrijorarea față de comunicarea făcută de Comisia Europeană privind deschiderea unei proceduri de monitorizare a României pentru risc de deficit excesiv în cazul în care reformele stagnează și măsurile preconizate prin Codul fiscal ar fi introduse fără o pregătire prealabilă a economiei”, a subliniat prim-vicepreședintele PNL.

Cătălin Predoiu: ”Totodată, cerem premierului Ponta să renunțe la ideea de a-și asuma răspunderea pe Codul fiscal, pentru că acest Cod fiscal trebuie să reflecte o viziune pe termen lung asupra economiei, nu poate fi o expresie de moment izvorâtă din interese care țin de lupta politică”. ”Cele 1000 de amendamente care deja au ajuns la Ministerul Finanțelor reprezintă în sine o probă că acest Cod fiscal trebuie discutat îndelung în societate. Soluția adoptării lui prin asumarea răspunderii fără o discuție în prealabil în Parlament este o dovadă că Guvernul nu este sincer atunci când cere opoziției să dialogheze. Iată că noi suntem deschiși la acest dialog”, a afirmat Predoiu.

”În plus, unul dintre argumentele folosite de premier cu privire la asumarea răspunderii a fost precedentul reprezentat de codurile juridice. Aș dori să reamintesc că aceste coduri juridice, penal, procedură penală, civil și procedură civilă au fost în prealabil discutate în Parlament. Au existat două comisii speciale înființate pentru dezbaterea codurilor, iar președintele comisiei pentru codul penal și procedură penală a fost chiar domnul premier Ponta. Abia după ce soluțiile au fost discutate și după ce au fost primite amendamente din opoziție s-a procedat la adoptarea codurilor. Ca atare, nu există nici un fel de paralelă între ceea ce vrea să facă domnul Ponta cu Codul fiscal și ceea ce s-a întâmplat cu codurile juridice”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Prim-vicepreședintele PNL a mai adăugat că este extrem de important ca acest Cod fiscal să păstreze macro-echilibrele bugetare dar, în acest moment, așa cum este formulat, le pune în pericol. Dovada în acest sens, susține Cătălin Predoiu, o reprezintă reacțiile care au venit de la Comisia Europeană, de la Fondul Monetar Internațional, din mediul de afaceri și din mediul academic, reacții care arată lipsa de sustenabilitate și de realism a soluțiilor prevăzute în proiectul Guvernului Ponta.

Cătălin Predoiu: ”În al doilea rând, aș vrea să fac câteva declarații legate de conduita premierului Ponta față de opoziție. Văd că, în fiecare zi, dânsul ne dă lecții de democrație și invocă drept exemplu buna cooperare dintre partidul doamnei Merkel și socialiștii germani”. ”Există o mare diferență între conduita premierului și a partidului său și cea a socialiștilor germani. Socialiștii germani nu au emis ordonanțe de urgență prin care s-au racolat neconstituțional primari, așa cum a făcut Guvernul domnului Ponta, care persistă în această eroare și refuză să să alinieze deciziei Curții Constituționale. Tot așa, socialiștii germani nu și-au jignit partenerii de dialog politic, n-au aruncat cu găini moarte peste gardul oponenților, ei au, în general o cu totul altă conduită în discuțiile politice”, a subliniat Predoiu.

”PNL cere premierului să se alinieze unor principii de dialog politic european și atunci, fără îndoială, va găsi un dialog bazat pe argumente, nu pe jigniri adresate partenerilor de dialog”, a conchis Cătălin Predoiu.

La rândul său, prim-vicepreședintele Ludovic Orban a declarat, în conferință, că Biroul Politic Național al PNL, convocat pentru luni, 16 martie a.c., va adopta proiectul de lege privind votul prin corespondență,”subiect la care, până astăzi, PSD este corijent, și ne exprimăm speranța să nu rămână repetent”. La punctul doi pe ordinea de zi a Biroului vor fi propuse modificări ale Statutului partidului, prin care vor fi aduse clarificări cu privire la modul în care se soluționează în partid cazurile liberalilor care se află în diferite faze ale procedurii de urmărire penală. Astfel, potrivit lui Ludovic Orban, s-a convenit, de principiu, ca membrii PNL care vor fi trimiși în judecată să fie suspendați din funcțiile politice de conducere pe care le dețin. Membrii PNL care vor fi condamnați în primă instanță vor fi suspendați de drept și din calitatea de membru, urmând ca în cazul în care sunt condamnați definitiv să-și piardă de drept calitatea de membru. În cazul în care se ia decizia arestului preventiv împotriva unui membru PNL, acesta va fi suspendat și din funcția de conducere politică pe care care o deține și din calitatea de membru, până la încetarea măsurii de arest preventiv. Toate aceste sancțiuni se aplică în cazul unor infracțiuni săvârșite cu intenție, și nu de infracțiuni săvârșite din culpă, a precizat Ludovic Orban.

Tot în cadrul Biroului Politic de lunea viitoare, candidatul PNL la funcția de prim-ministru, Cătălin Predoiu, va face o prezentare a programului de guvernare și se va asigura o dezbatere asupra aspectelor prevăzute în acest program. De asemenea, va fi evaluat stadiul de constituire a structurilor județene și locale ale Partidului Național Liberal.”

Departamentul de comunicare al PNL


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult