Actualitate

Medicii și asistenții medicali care fac gărzi ar putea ieși mai repede la pensie

Ioana Oprean

Publicat

în

Medicii și asistenții medicali care fac multe gărzi în spitale ar putea ieși la pensie înainte de a atinge vârsta standard de pensionare prevăzută de legislația în vigoare. Măsura se regăsește într-un proiect de act normativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere și este destinată reducerii numărului de cazuri de epuizare profesională și a riscului de deces în rândul medicilor și asistenților medicali.

Petrecerea Divorțaților

Modificarea vârstei de pensionare a medicilor și asistenților medicali ce efectuează multe ore de gardă se regăsește în Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ce a fost pusă recent în debaterea senatorilor. Proiectul de act normativ are nevoie, pentru a se putea aplica, de votul favorabil al Parlamentului și de publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit propunerii legislative, orele de gardă efectuate de medici sau asistenți medicali pentru care se plătesc contribuții vor fi considerate vechime în muncă și se vor lua în calcul al stabilirea stagiului de cotizare.

“Pentru personalul angajat în sistemul medical, orele de gardă efectuate și pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale constituie vechime în muncă și se iau în considerare la stabilirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii“, se precizează în document.

Totodată, propunerea legislativă prevede și faptul că medicii și asistenții medicali care au efectuat gărzi “beneficiază, la cerere, de pensionare, fără penalizări, înaintea vârstei standard de pensionare, în cuantum direct proporțional cu numărul de gărzi efectuate, dar nu mai devreme de vârsta de 57 de ani, pentru femei, și de 60 ani pentru bărbați”.

Propunerea de reducere a vârstei de pensionare pentru personalul angajat în sistemul medical care a efectuat ore de gardă în spitale la 57 de ani pentru femei și 60 de ani pentru bărbați a fost făcută în încercarea de a reduce numărul de probleme de sănătate pe care le generează stresul și suprasolicitarea în rândul medicilor și asistenților medicali.

Pe lângă asta, inițiatorii consideră că astfel se va reduce și numărul de decizii și tratamente medicale greșite și vor fi atrași în sistemul de sănătate medicii tineri, ceea ar reduce exodul acestora în alte țări.

“În plus, datorită diferenței de salarizare între medicii pensionabili și cei tineri, fondul de salarii va putea scădea cu peste 30%, putând apărea astfel oportunitatea creării de noi locuri de muncă, iar banii economisiți pot fi folosiți pentru plata a mai multor posturi decât cele eliberate”, sunt de părere inițiatorii propunerii legislative.

Atenţie! Prevederile proiectului legislativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult

Actualitate

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte 

Ioana Oprean

Publicat

în

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]

Citește mai mult