Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Medalii pentru Paul Bejenariu și Maria Burduf (UAB Alba Iulia), la Cupa Universitară Europeană de powerlifting,

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La finele lunii martie s-a desfășurat în Luxemburg, sediul powerliftingului mondial, Cupa Universitară Europeană, o competiție la care au participat peste 20 de universități europene care au făcut din powerlifting una dintre cele mai importante căi de promovare a disciplinei, rigorii, performanței și deschiderii academice. Prezentă pentru prima dată la o asemenea competiție, România a fost reprezentată de 5 sportivi, doi dontre aceștia legitimați la CS Universitatea Alba Iulia și reprezentând cu succes Universitatea ’’1 Decembrie 1918’’ din Alba Iulia.

Astfel Paul Bejenariu (cat. 105 kilograme) a luat medalia de argint în proba de împins din culcat (foto, stânga), iar Maria Burduf (cat. 84 kg) și-a adjudecat medalia de bronz la îndreptări, la zestrea “tricolorilor” contribuind Alessio Riciu (cat. 120 kilograme) – locul întâi la împins din culcat și Moise Mircea (cat. +120 kg) – aur (la genuflexiuni și împins din culcat) și argint (îndreptări și total), reprezentanți ai unor universități bucureștene. În condițiile unei delegații restrânse numeric ca urmare a situației financiare nefavorabile îndepliniri criteriilor de mare performanță, studenții români au reușit să transmită prin aceste performanțe un puternic mesaj de angajare al sportului autohton la nivel universitar.

Pentru cei dispuși să privească dincolo de strălucirea medaliilor obținute prin strategie și mai ales multă muncă, lecția momentului în powerliftingul european a fost dată la Hamm, în Luxemburg în sensul în care, în numele strategiei de dezvoltare a sportului de performanță, universitățile sunt privite drept un exemplu de determinare și de deschizător de drumuri pentru întâlnirile sportive continentale și mondiale. Am fost acolo și ceea ce este cu adevărat important este că am reușit să fim din nou relevanți într-un cadru în care România a fost privită ca un favorit și nu ca un competitor cu ceva șanse la medalii”, a declarat Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, cel care cu acest prilej a trecut examenul de arbitru internațional al Federației Internaționale de Powerlifting.

Rezultatele studenților din Cetatea Marii Uniri au fost: *Paul Bejenariu (cat. 105 kg) – locul 10 la genuflexiuni (232,5 kg), locul doi la împins din culcat (176,5 kg), locul 13 la îndreptări (240 kg) și locul 10 la total (649 kg); *Maria Burduf (cat. 84 kg) – locul 5 la genuflexiuni (105 kg), locul 4 la împins din culcat (60 kg), locul 3 la înderptări (137,5 kg), locul 4 la total (302,5 kg); *Cătălin Hangan (cat. 93 kg, legitimat la CS Unirea Alba Iulia) – locul 14 la genuflexiuni (170 kg), locul 13 la împins din culcat (132,5 kg), locul 14 la îndreptări (207,5 kg), locul 14 la total (510 kg). În acest context trebuie să precizăm că în weekend, la Blejoi (Prahova) se va desfășura Campionatul Național de Powerlifting, Echipat, masculin și feminin, pentru juniori II, juniori I, seniori și masters.

Visul merge însă mai departe și trebuie menționat faptul că observăm la nivelul FRP deschiderea tot mai mare a importante universități din România față de competiții de acest gen, competiții care înseamnă pe fond și o posibilitate de promovare a ofertei academice la nivel internațional. Mulțumim pe această cale Universității «1 Decembrie 1918»  din Alba Iulia, domnului prof.univ.dr. Daniel Breaz, rectorul acestei instituții pentru sprijinul constant acordat sportului de mare performanță, președintelui CS Universitatea, domnul Bogdan Duma și tuturor acelora care au înțeles că sportul universitar transmite un puternic mesaj dacă este sprijinit corespunzător”, este mesajul lui Ovidiu Pănăzan prin intermediul unui comuncat de presă. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Juncan, Oniche și Cioară (Industria Galda), Cl. Marcu și Bistraie, jucătorii din Alba convocați la selecționata de fotbal amator a României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Juncan, Oniche și Cioară (Industria Galda), Cl. Marcu și Bistraie, sunt cei 5 jucători din Alba convocați la selecționata de fotbal amator a României Fundașul Alexandru Juncan (29 de ani), mijlocașul Bogdan Oniche (29 de ani), atacantul Alexandru Cioară (29 de ani), toți de la Industria Galda de Jos, plus portarul Sergiu Bistraie (20 de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea