Meci thriller pe Cetate *Arena Alba Iulia a învins Olimpia Aiud cu 2-1, chiar dacă a avut 3 eliminaţi
Rocada locurilor fruntaşe se repetă şi în acest sfârşit de săptămână. Arena Alba Iulia revine pe prima poziţie a clasamentului până la partida de mâine a Industriei Galda de Jos. Rezultatul înregistrat de Arena Alba Iulia este unul surprinzător având în vedere că formaţia cu cea mai bună apărare din campionat a jucat timp de mai bine de o repriză în inferioritate numerică.
Nu mai puţin de 5 eliminări au fost la partida dintre Arena Alba Iulia şi Olimpia Aiud. Dendiu a fost eliminat în minutul 32 pentru un atac dur asupra unui adversar, iar în minutul 43, M. Florea a părăsit şi el terenul, fiind eliminat pentru injurii. Imediat după pauză, atacantul Brînză a văzut al doilea galben şi Arena a jucat fără 3 oameni, plus antrenor, Fane Fogoroşi fiind eliminat şi el pentru injurii în prima repriză. Din tabăra Olimpiei Aiud a fost eliminat Ponoran, în minutul 87 pentru cumul de cartonaşe galbene. Ambele goluri ale Arenei au fost marcate de Găldean în minutele 9, respectiv 55, pe când singura reuşită a Olimpiei a fost trecută în dreptul jucătorului Cotoară în minutul 14.
*Romică David a învins Viitorul Sântimbru!
* Cuprirom Abrud – Viitorul Sântimbru 3-2 (3-1): R. David (17, 22, 35) / Drăghiciu (23), Oară (51).
Golgeterul ultimelor două ediţii de campionat, Romică David trece pe prima poziţie în clasamentul celor mai buni marcatori, cu 11 goluri în 11 etape parcurse în Liga a IV-a.
* Metalul Aiud – Mureşul Vinţu de Jos 3-2 (2-1): Vaida (5), R. Andone (41), B. Cristea (88, penalty) / Sârbu (26), Fleacă (61).
Etapa a 11-a: *duminică, 10 noiembrie, ora 11.30: Energia Săsciori – CS Ocna Mureş, Performanţa Alba Iulia – Industria Galda de Jos; ora 15.00, Dalia Sport Daia Română – Inter Ciugud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanul Andrei Cordea – transfer de senzație la Universitatea Craiova! Plecare de la CFR Cluj la campioană!
Aiudeanul Andrei Cordea – transfer de senzație la Universitatea Craiova! Plecare de la CFR Cluj la campioană! Andrei Cordea merge la Universitatea Craiova, campioana Românie, mutarea producându-se în ultima zi de mercato Citește și: Ce șanse sunt ca aiudeanul Andrei Cordea să ajungă la campioana Universitatea Craiova Fotbalistul din Alba părăsește CFR Cluj, grupare apăsată de probleme […]
Foto: Sportul Livezile, pata de culoare a fotbalului din Alba, un deceniu și jumătate | Dorință și interes pentru reînființarea „cireșarilor”!
Sportul Livezile, pata de culoare a fotbalului din Alba | Dorință și interes pentru reînființarea „cireșarilor”! Sportul Livezile a reprezentat, mai bine de un deceniu și jumătate pata de culoare a fotbalului amator din Alba. „Cireșarii” s-au remarcat prin entuziasm, pasiune și dorința de a onora, la nivelul acesta al fotbalului de plăcere toate valorile […]
Foto: Student Sport Alba Iulia, debut cu stângul la senioare (Liga 2), victorie la junioare (Under 15)
Student Sport Alba Iulia, debut cu stângul la senioare (Liga 2), victorie la junioare (Under 15), în prima etapă Student Sport Alba Iulia a debutat în noua stagiune cu un eșec drastic, la Târgu Mureș, la senioare, respectiv o victorie clară la junioare, la Arad. Citește și: Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense […]