Mașinile cele mai bune pentru şoferii începători. Cum îți alegi școala de șoferi, sfaturi de la TITI AUR
Iată un clasament al celor mai bune maşini pe care şoferii începători le pot conduce pentru a prinde experienţă. Asta deşi mulţi preferă să se urce la volanul unor maşini cu mulţi cai putere, deşi abia au învăţat să conducă.
1. Opel Corsa
Automobilul este îndrăgit de începători, încă din 1982 de la lansarea sa. Noul Opel Corsa, prezentat în 2019, a ajuns la a șasea generație. Actualul Opel Corsa nu mai este la fel de mic ca strămoșul său, având o lungime de 4,06 metri, oferă suficient loc pentru șoferul novice, patru prieteni și un spațiu pentru bagaje de 250 de litri, scrie auto-expert.md.
2. Fiat 500
Fiat 500 este automobilul ideal pentru oraș. Arătând ca o jucărie, modelul nu a cucerit doar inimile fanilor mașinilor retro. Actuala generație, de asemenea, și-a păstrat aspectul inconfundabil. Modelul este alimentat de un motor pe benzină cu trei cilindri și 70 CP. Fiat 500 este disponibil cu caroserie închisă și cu un acoperiș pliabil.
3. Volkswagen Golf
VW Golf, cu o lungime de 3,70 aparținea în mod evident clasei mici încă din 1974, când a fost lansat. În cele șapte generații, Golf a crescut cu mult, păstrându-și atracția șoferilor începători. Actualul Golf are 4,28 metri. Interiorul permite transportul a cinci persoane, iar portbagajul are o capacitate de 381 litri.
Cum îți alegi școala de șoferi, sfaturi de la TITI AUR
„În primul rând, ar trebui să știe pentru ce se duc la școala de șoferi pentru că majoritatea, ca să nu spun toți, se duc la școala de șoferi și spun: „Bună ziua, vreau să iau permis de conducere”. Normal, trebuie să spui: „Bună ziua, vreau să învăț să conduc”, pentru că sunt lucruri diferite în a învăța să conduci sau doar a lua permisul de conducere și atunci dacă asta cere clientul, adică să ia permis de conducere, asta i se oferă de la școala de șoferi. Ce înseamnă asta? Înseamnă doar acele minime și puține, insuficiente informații prin care viitorul șofer reușește doar să obțină permisul de conducere. Al doilea lucru la care ar trebui să se gândească ar fi să nu se ducă la școala cea mai ieftină, ci la școala cea mai renumită, auzită într-un fel sau altul a fi o școală bună. În al treilea rând, în interiorul unei școli de șoferi ar trebui să se orienteze fiecare și să facă o mică cercetare și să găsească instructorul cel mai bun pentru că sunt instructori mai buni sau mai puțin buni. Mai buni înseamnă mai interesați și mai dezinteresați sau mai puțin implicați în actul acesta de predare, de a învăța elevul.”, a declarat Titi Aur în exclusivitate pentru DC NEWS.
Sursa: dcnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
