Masca nu mai este obligatorie la birou dacă toate persoanele din încăpere sunt vaccinate
Masca nu mai este obligatorie la birou dacă toate persoanele din încăpere sunt vaccinate
Dacă au trecut cel puțin zece zile de la imunizarea completă, angajații vaccinați împotriva COVID-19, sunt exceptați de la portul măștii la birou, dacă toate persoanele din încăpere sunt vaccinate, potrivit unui ordin al Ministerului Sănătății (MS) și al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), publicat vineri în Monitorul Oficial. Acesta a intrat în vigoare de la data publicării, adică din 14 mai 2021.
Potrivit Ordinului nr. 699/67/2021, care are în vedere modificarea Ordinului MS și al MAI nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, salariații complet imunizați împotriva coronavirus nu poartă mască de protecție la birou, dacă au trecut minimum zece zile de la rapel, în cazul vaccinurilor cu două doze, ori de la doza unică, în cazul vaccinului Johnson & Johnson. Acest lucru este valabil doar în birourile în care toate persoanele sunt vaccinate.
Astfel, conform prevederilor ordinului amintit, ”în funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot exista unele excepții, astfel: […] angajatul este singur în birou/toate persoanele din birou sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”.
De asemenea, potrivit Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nr. 29/2021, la începutul lunii august se va decide, în funcție de evoluția situației epidemiologice, dacă se renunță complet sau nu la masca de protecție, în spațiile închise și deschise.
Reamintim că masca de protecție nu mai este obligatorie în spațiile deschise neaglomerate, potrivit măsurilor de relaxare oficializate începând din data de 15 mai.
Aceasta este doar prima etapă a unui plan de relaxare pentru care există un calendar propus al următoarelor etape, care este inclus în hotărârea CNSU. Astfel, se propun, dacă se ating obiectivele campaniei de vaccinare și în funcție de noile cazuri de infectare, etape de relaxare pentru 1 iunie, 1 iulie și 1 august.
România se află, în acest moment, în stare de alertă, care a fost prelungită, în mod oficial, până pe 11 iunie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”
Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]
Video | Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole
Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole Salariul minim brut pe economie va fi menținut la nivelul actual, de 4.325 de lei, la 1 ianuarie 2027, urmând ca o eventuală majorare să fie discutată în perioada următoare, după centralizarea indicatorilor economici. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, […]
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația”
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că va propune respectarea prevederilor legale privind indexarea pensiilor, după ce vor fi publicate ultimele date referitoare la inflație și la […]
