Actualitate

Marşul lui Gherman continuă FC UNIREA – UTA ARAD 1-0 (0-0)

Dan HENEGAR

Publicat

în

800 de spectatori au asistat astăzi la răpunerea „Bătrânei Doamne” pe „Cetate”. N-a fost Pecarov, n-a fost Bumbac, a ieşit în schimb la rampă fostul junior arădean George Petcuţ, care în minutul 61 a marcat unicul gol după o splendidă acţiune personală. A fost un meci în care fiecare echipă merita un penalty, amfitrionii în minutul 16, când S. Mureşan a fost ţinut în careu de G. Siminic, după bara lui Pecarov, respectiv în minutul 82, când şutul lui Drăghici a fost oprit cu mâna de Y. Camara. FC Unirea continuă să uimească şi a ajuns pe locul al 4-lea, după 8 etape, cu 14 puncte.

Petrecerea Divorțaților

„Noi vrem să rămânem în faţă cât mai mult, nu ne vom da la o parte în cazul unui culoar favorabil în lupta la vârf. Băieţii merită toate aprecierile„, a declarat Gherman, antrenor lansat în fotbal în 1999 de Ioan Mărginean „Limoniu”, tehnician ce a inovat
pozitiv în absenţa lui Pleniceanu (accidentat) cu Mircea Oprea mijlocaş central. Cu două victorii consecutive şi fără gol primit, din nou căpitanul Adrian Pascal – magistral, Alba face senzaţie în seria vestică, etapa viitoare urmând să joace sâmbătă, la Baia Mare.
Au evoluat formaţiile: *FC Unirea (antrenor Stelian Gherman): Pascal – Potopea, Y. Camara, Bumbac, Bucurică – Bălu, M. Oprea, G. Petcuţ, C. Cornea – S. Mureşan, Pecarov (87, Cl. Oara), rezerve Lasc – Schuller, M. Pistol, D. Militaru, Ciofu, I. Grozav.
UTA Arad (antrenor Roland Nagy): Smaranda – I. Bălan (89, Calvin), Pascariu, Pocuca, G. Siminic – A. Ignea – J. Nicolae (64, Capătă), Purece, Hidişan, Nădăban (77, F. Gâlcă) – Drăghici, rezerve Amadio – Suslak, A.
Gligor, Cl. Drăgan
*Arbitri Ed. Constantinescu (Craiova), F. Damaschin (Timişoara), I.
Ciocănea (Sibiu), rezervă A. Vărzan (Reşiţa); observatori G. Macavei (Deva),
V. Ilie (Bucureşti).
Dan HENEGAR
Foto Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]

Citește mai mult