Politică Administrație

Marius Sepi, vicepreşedinte Sanitas: Prima creștere a salariilor în sistemul sanitar ar putea fi făcută din octombrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariile personalului din sistemul sanitar ar putea resimți o creștere încă din luna octombrie a acestui an, a declarat prim-vicepreşedintele Sanitas, albaiulianul Marius Sepi, după discuţiile reprezentanților sindicatului cu Ministerul Sănătății

Petrecerea Divorțaților

 

Calculele făcute de Ministerul Sănătăţii şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate indică faptul că o primă etapă de creştere sustenabilă a salariilor în sistemul sanitar ar putea fi făcută din octombrie,
Marius Sepi a declarat, la finalul discuţiilor pe care le-a avut cu ministrul Nicolae Bănicioiu, că se doreşte o creştere mai substanţială a salariilor mici din sănătate, iar din calculele făcute până acum ar fi rezultat că este posibilă o primă creştere începînd din luna octombrie.
Liderul sindical a precizat că pînă acum nu s-a discutat despre procentele de creştere, urmînd ca acest lucru să fie discutat şi negociat în cursul zilei de marţi, când ministrul Sănătăţii ar trebui să aibă întâlniri cu alţi actori din domeniu, dar şi cu premierul Victor Ponta.

„Noi nu am discutat procente. Ce pot să vă spun este că, dacă pentru bugetari, pînă în acest moment, ştim că ar fi trei etape de creştere, pentru sănătate se prefigurează patru etape de creştere pentru a fi sustenabil. Dacă noi am spune acum colegilor noştri, peste 200.000 de salariaţi, că de mâine se dublează sau se triplează salariile în condiţiile în care vedem cifrele avansate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Finanţe, ar fi o prostie din partea noastră. Sîntem lideri responsabili, avem în spate 110.000 de membri de sindicat care ne-au dat mandat ca, eşalonat, să le crească salariile. Sîntem interesaţi să creştem repede salariile mici din sănătate, să asigurăm condiţii mai bune pentru spitale (…)

În octombrie sau decembrie ar putea fi prima etapă de creştere, în acest an. Vor fi cel puţin două etape de creştere în 2016 şi următoarea ar putea fi în decembrie 2016, cu aplicabilitate din 2017”, a spus Marius Sepi.
BT


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate

Ioana Oprean

Publicat

în

Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate. Prima etapă vizează trei imobile, din cele 19 care beneficiază de finanțare. Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie 2026 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult