Politică Administrație

Marius Ioan Lucan – noul manager interimar al spitalului din Cugir

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Începând cu data de 5 martie 2014, Spitalul Orăşenesc Cugir are un nou manager interimar. Numirea s-a facut prin dispoziția primarului Adrian Teban, după ce la concursul pentru ocuparea postului de la instituția medicală, din 27 februarie, nu a fost depus nici un dosar.

Petrecerea Divorțaților

”Persoana mandatată să ocupe funcţia de manager interimar până la organizarea unui nou concurs este  Marius Ioan Lucan, un tânăr cugirean, în vârstă de 32 de ani, căsătorit, absolvent al Facultăţii de Drept şi al Facultăţii de Sport, care în ultimul an şi jumătate a lucrat în cadrul Instituţiei Prefectului Județul Alba”, precizează reprezentantul administrației locale.

Noul manager a declarat că responsabilitate primită reprezintă o provocare, însă are convingerea că “orice problemă poate fi rezolvată cât timp este comunicare, înţelegere şi sprijin din partea factorilor de decizie şi a personalului medical.”

 Numirea lui Marius Ioan Lucan s-a facut pe o perioada de maxim 6 luni, interval in care urmeaza să fie organizat un concurs pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Orăţenesc Cugir.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult