Ştirea zilei

Marea actriță Stela Popescu s-a stins din viață, la vârsta de 81 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Marea actriţă Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani. A fost găsită decedată în casă, joi după-amiaza, de către un membru al familiei.

Potrivit medicilor decesul ar fi intervenit cu câteva ore mai devreme.

Stela Popescu s-a născut în 21 decembrie 1935, în Bălţi, Basarabia, şi şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului şi filmului, fiind una dintre cele mai iubite actriţe româneşti. Era îndeosebi cunoscută pentru cuplul pe care îl forma pe scenă împreună cu actorul Alexandru Arşinel.

„Nu am niciun secret, dar sunt două lucruri importante în viața unui om: moștenirea genetică și dragostea de viață. Dacă faci o profesie care te satisface, nu mai contează atât de tare banii. Dacă ești foarte bun, atunci ceea ce îți vine de acolo îi ajunge să supraviețuiești. Nu vreau avion personal, nu mașini, marea mea bucurie este că am reușit în această profesie”, spunea Stela Popescu într-un interviu pentru Digi24, acordat în 2013.

Stela Popescu s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puțin timp după divorțul de Dan Puican.

Totodată, joacă în celebra serie de spectacole „Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde lucrează și în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu strălucește în piese precum „Omul care a văzut moartea”, „Mama Boema”, „Boema, slăbiciunea mea” etc. A jucat 18 ani în „Preșul”, 12 ani în „Pețitoarea” și 10 ani în „Plicul”. A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

Între anii 1971 și 1979 face cuplul, pe scenă și la televiziune, cu Ștefan Bănică. Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela – Alexandru Arșinel, care a început în 1979, acesta a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian.

În 1958, debutează în cinematografie în pelicula „Alo? Ați greșit numărul”. A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), „Pe malul stîng al Dunării albastre” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), etc.

Stela Popescu a făcut o carieră și în televiziune. A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile „O stea printre stele” (2006) și „Stela și Arșinel” (2005) care reunesc o parte dintre aparițile televizate ale Stelei Popescu.

Începând jumătatea anilor ’90, Stela Popescu a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea și Național TV

Joacă în serialul TV „Cuscrele” (2005-2006) precum și în telenovelele „Râzboiul sexelor” (2007-2008), „Regina” (2008-2009) și „Aniela” (2009-2010) în rolul Coanei Chiva. În 2011 revine cu o participare specială în telenovela Iubire și Onoare.

A jucat în filmele şi serialele:
1958 – „Alos… Aţi greşit numărul” (regia: Andrei Călăraşu)
1961 – „Omul de lângă tine” (regia: Horea Popescu)
1965 – „Sărutul”
1969 – „Pantoful Cenuşăresei” (regia: Jean Georgescu)
1972 – „Astă seară dansăm în familie” (regia: Geo Saizescu)
1975 – „Cantemir”(regia: Gheorghe Vitanidis)
1979 – „Nea Marin Miliardar” (regia: Sergiu Nicolaescu)
1981 – „Grăbeşte-te încet” (regia: Geo Saizescu)
1984 – „Zbor periculos” (regia: Francisc Munteanu)
1987 – „în fiecare zi mi-e dor de tine” (regia: Gheorghe Vitanidis)
1993 – „A doua cădere a Constantinopolului” (regia: Mircea Mureşan).
2001 – „Sexy Harem Ada-Kaleh”
2005 – „Cuscrele” (Serial TV)
2007 – „Războiul sexelor” (Acasă TV)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani: Era internat în spital de mai bine de o săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani: Era internat în spital de mai bine de o săptămână Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani. Fostul selecționer al României era internat de mai bine de o săptămână la Spitalul Universitar de Urgență București. Spitalul amintit a anunțat că decesul a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Într-un sat din Alba, un localnic a curățat întreg cimitirul și mormintele înainte de Paște și a vopsit troița: ,,L-am pregătit pentru sărbătoare, când au să ne vină dragi de peste tot”

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-un sat din Alba, un localnic a curățat întreg cimitirul și mormintele înainte de Paște și a vopsit troița: ,,L-am pregătit pentru sărbătoare, când au să ne vină dragi de peste tot” În vremurile moderne, în care ritmul vieții este tot mai accelerat, un bărbat din Sântimbru duce mai departe un obicei ale cărui rădăcini […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

PAȘTE 2026 | Când vor fi distribuite Paștile la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de Învierea Domnului 2026: Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în lăcașul de cult

Ioana Oprean

Publicat

în

Când vor fi distribuite Paștile la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de Învierea Domnului 2026: Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în lăcașul de cult Și în acest an, credincioșii dreptslăvitori vor primi pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, la Catedrala arhiepiscopală, sub turnul-clopotniță, în cadrul a trei intervale distincte de timp, a anunțat, […]

Citește mai mult