MApN: Paradă militară de Ziua Naţională a României de aproximativ 850.000 de lei
Parada militară ce se va desfășura la București de 1 Decembrie – Ziua Națională a României va costa aproximativ 850.000 de lei, după cum au declarat oficiali din Ministerul Apărării Naționale. Peste 450.000 de lei reprezintă bani alocaţi din bugetul ministerului iar 400.000 de lei este suma aprobată de Guvern pentru a acoperi costurile totale.
Reprezentanții MApN susțin că în acest an, parada de 1 Decembrie este mai puţin fastuoasă, iar costurile sunt mult mai mici comparativ cu anii trecuți. Astfel, în acest an va lipsi tehnica grea, în schimb vor defila blindatele uşoare. Totodată, costurile reduse din acest an se datorează şi faptului că se efectuează mai puţine antrenamente înainte de parada oficială.
Ministerul Apărării Naţionale va participa anul acesta la parada organizată la 1 Decembrie cu peste 1.300 de militari, tehnică de luptă ale tuturor categoriilor de forţe, inclusiv aeronave de luptă şi transport, fiind prezentă pentru prima dată şi maşina blindată de tip MRAP (Mine Resistant Ambush Protected), folosită în Afganistan de către militarii români.
Biroul de presă al MapN precizează că activităţile desfăşurate la nivelul garnizoanelor din ţară vor fi cunoscute după ce acestea își vor finaliza programul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cristela Georgescu acuză autoritățile: „Modul în care s-a intrat în casă a fost brutal și inacceptabil”
Cristela Georgescu acuză autoritățile: „Modul în care s-a intrat în casă a fost brutal și inacceptabil” Cristela Georgescu a lansat marți, 6 octombrie 2026 acuzații dure la adresa anchetatorilor și a autorităților, după ce a petrecut mai multe ore la sediul DIICOT. Soția lui Călin Georgescu susține că familia sa ar fi fost supusă unui […]
Video | Sorin Grindeanu despre noua nominalizare de premier: „Le-am cerut colegilor un mandat de negociere, pentru a-l asculta pe domnul Luca Niculescu”
Sorin Grindeanu despre noua nominalizare de premier: „Le-am cerut colegilor un mandat de negociere, pentru a-l asculta pe domnul Luca Niculescu” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, 6 octombrie 2026, la finalul ședinței conducerii partidului, că le-a solicitat colegilor un mandat pentru negocieri, urmând ca PSD să asculte propunerile premierului desemnat, Luca Niculescu. Sorin […]
Când intră alocaţiile pe card în octombrie 2026: Anunțul oficial Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat marți, 6 octombrie 2026 calendarul plăților pentru beneficiile de asistență socială aferente drepturilor aferente lunii septembrie 2026. Plățile vor fi efectuate în luna octombrie, prin intermediul agențiilor teritoriale, în funcție de tipul beneficiului și modalitatea […]
