Ştirea zilei

Mai mulţi primari din Apuseni protestează împotriva conducerii APIA Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Primarii Gheorghe Bora (Baia de Arieş), Alexandru Măcăieţ (Lupşa), Vasile Lombrea (Sălciua), Ioan Botaş (Poşaga), Alin Jucan (Ocoliş) şi Vasile Stan (Ponor) sunt semnatarii unei scrisori de protest împotriva conducerii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Alba. Primarul Gheorghe Bora ne-a declarat că nemulţumirile primarilor au fost aduse la cunoştinţa reprezentanţilor APIA Bucureşti, ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, şi a deputatului Corneliu Olar, ales în colegiul nr. 5 Munţii Apuseni – Teiuş.
Potrivit documentului, în 10 ianuarie 2011, pe adresa de e-mail a Primăriei Baia de Arieş a sosit o informare semnată de Felicia Hondola, directorul APIA Alba, prin care se anunţa că în 12 şi 13 ianuarie reprezentanţi ai Centrului Judeţean al APIA se vor afla la Centrul Local APIA Câmpeni pentru preluarea cererilor de la beneficiarii acestei forme de sprijin.
Începând din anul 2010, însă, printr-o decizie a directoarei Felicia Hondola, beneficiarii diferitelor subvenţii pentru agricultură din Baia de Arieş, Sălciua, Poşaga şi Ocoliş au fost transferaţi de la Centrul Local Câmpeni la Centrul Local APIA Aiud. De aici au început să apară problemele. Dacă până la Câmpeni erau doar 25 de kilometri, distanţa de la Baia de Arieş la Aiud este de circa 100 km, iar posibilităţile de a călători sunt mult mai mici, mai ales la întoarcere, din cauza puţinelor maşini care circulă pe această rută.
Ţinând cont că majoritatea potenţialilor beneficiari din această zonă sunt bătrâni, parcurgerea celor 200 de kilometri (dus – întors) şi aşteptarea la coadă pentru depunerea cererilor sunt într-adevăr o problemă pentru aceştia. În ciuda demersurilor făcute în primăvara anului trecut către conducerea APIA Alba pentru crearea unui centru local provizoriu la Baia de Arieş pentru deservirea beneficiarilor din oraş şi comunele învecinate, acesta nu a fost înfiinţat. „Doamna director nu a dorit acest lucru, fiind nevoiţi atunci să intervenim pentru ca reprezentanţi ai APIA Aiud – funcţionari bine intenţionaţi, să fie prezenţi câteva zile la Baia de Arieş, unde li s-a pus la dispoziţie sala de şedinţe a Consiliului Local, fiind preluate dosarele cetăţenilor localităţilor menţionate mai sus.

Situaţia aceasta s-a repetat în toamna anului 2010, când s-au preluat cererile privind subvenţiile la bovine”, se arată în documentul primarilor protestatari. Edilii sunt nemulţumiţi că nici acum nu s-a rezolvat această situaţie, funcţionarea unui centru local al APIA la Baia de Arieş ar fi dus la evitarea punerii pe drumuri a sute de oameni.
„Doamna director a refuzat în mod nejustificat prezenţa reprezentanţilor Centrului Judeţean Alba la Baia de Arieş, aceştia fiind prezenţi doar la Câmpeni unde, din cauza aglomeraţiei, oamenii s-au călcat în picioare şi, din spusele acestora, a fost nevoie de prezenţa organelor de ordine pentru aplanarea situaţiei. De altfel, cetăţenii care aşteptau la rând pentru a le fi primite cererile stăteau afară în aceste zile geroase, ore întregi, iar când se apropiau de birourile unde se preluau cererile erau anunţaţi sec că s-a terminat programul pe ziua respectivă, astfel că în dimineaţa următoare se prezentau din nou la aceeaşi coadă la care mai stătuseră cu o zi în urmă. În anul 2011, nu credem că aşa se organizează totuşi o activitate a unui centru prin care sunt derulate programe europene de susţinere în agricultură, iar beneficiarii sunt cetăţenii din zonă, pentru care creşterea animalelor este o activitate principală şi constituie principala sursă de venit”, spun semnatarii scrisorii.
Primarii celor 5 comune şi ai oraşului amintit cer să fie sprijiniţi pentru înfiinţarea unui centru local al APIA la Baia de Arieş, care să deservească şi comunele Lupşa, Sălciua, Poşaga, Ocoliş şi Ponor, deoarece din punct de vedere geografic zona nu permite desfăşurarea unor activităţi agricole diversificate, aceasta rezumându-se la întreţinerea pajiştilor şi creşterea animalelor, respectiv a bovinelor, se mai arată în finalul scrisorii de protest.
Din cauza proastei legislaţii pe care parlamentarii – inclusiv cei de Alba, o adoptă pentru agricultură (dar nu numai) din fotoliile de la Bucureşti, din păcate nu este singura situaţie în care oamenii sunt purtaţi pe drumuri pentru o ştampilă şi o iscălitură în loc ca parafa să poată fi luată şi de la primărie.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Cei mai căutați 4 infractori din Alba: Condamnați pentru fapte grave, dar încă nu au fost prinși

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cei mai căutați 4 infractori din Alba: Condamnați pentru fapte grave, dar încă nu au fost prinși Mai mulți infractori din județul Alba, condamnați pentru fapte grave sau căutați în baza unor mandate de executare a pedepsei ori de arestare preventivă, figurează pe lista persoanelor urmărite la nivel național de Poliția Română. Jurnaliștii de la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Policlinica din Ocna Mureș, modernizată printr-o investiție de 5 milioane de lei, prin PNRR

Bogdan Ilea

Publicat

în

Policlinica din Ocna Mureș, modernizată printr-o investiție de 5 milioane de lei, prin PNRR Primăria Ocna Mureș a finalizat lucrările de modernizare și eficientizare energetică a policlinicii din oraș, în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR. Investiția, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei, a vizat reabilitarea completă a clădirii și modernizarea instalațiilor. Silviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

5 ani și 4 luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei minore: Tribunalul Alba a demontat, probă cu probă, mecanismul din spatele „afacerii”

Ioana Oprean

Publicat

în

5 ani și 4 luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei minore: Tribunalul Alba a demontat, probă cu probă, mecanismul din spatele „afacerii” O relație de concubinaj, apartamente schimbate frecvent, anunțuri sexuale pe internet, telefoane folosite în comun, curse cu taxi și Bolt și bani cheltuiți la jocuri de noroc și pe droguri. Este […]

Citește mai mult