Lucruri pe care nu le ştiai despre sărbătorile de iarnă

Perioada sărbătorilor de iarnă oferă minunata ocazie de reuniune a familiilor, de întâlnire la o poveste cu rude, prieteni, cunoscuţi. Însă de acestea sunt legate o mulţime de poveşti, legende, mituri, obiceiuri, tradiţii şi superstiţii, unele venind din credinţe străvechi, altele mai vechi sau mai noi.

Ziua de Ajun (24 decembrie) este cunoscută ca zi de post aspru. În trecut, femeile mâncau numai seara prune uscate sau poame fierte. Se făcea si un dulce tradiţional, numit „scutecele lui Iisus” sau „pelincile Maicii Domnului”, din turte subţiri, coapte pe plită şi umplute cu o cremă obţinută din sămânţă de cânepă zdrobită.

În această zi, gunoiul din casă nu se dă afară, ca să nu ai supărări şi pagube la recolte şi vite. În schimb, se curăţă coşurile, iar funinginea se aruncă în vie ca aceasta să dea rod bogat.

Găinilor li se dă să mănânce din sită, ca să facă multe ouă. Prima persoană care va intra în casă, în seara de Ajun, trebuie să fie bărbat, dacă se întâmplă ca acea persoană să fie de sex feminin, norocul vă va ocoli.

Crăciunul sau Naşterea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinismului, alături de Înviere. Este o sărbătoare a iubirii, a bucuriei şi a generozităţii. Cu această ocazie, românii dau şi primesc daruri.

Până în secolul al IV-lea, acesta se sărbătorea odată cu Botezul Domnului, pe data de şase ianuarie. Cel mai practicat obicei, care a rămas până în zilele noastre, este colindatul.

Totuşi, etnologii văd această sărbătoare ca fiind urmaşa Saturnaliilor şi a altor sărbători romane, dedicate solstiţiului de iarnă.

Tradiţia pomului de Crăciun, un element preluat din obiceiurile vechi ale păgânilor, ajunge în lumea creştină, prin intermediul unui preot, şi anume de faimosul rebel protestant Martin Luther.

Chiar şi obiceiul darurilor de Crăciun nu îşi are rădăcinile în creştinism, aşa cum s-ar crede, ci în Roma Antică, când romanii, în preajma Anului Nou, obişnuiau să facă schimb între ei de obiecte preţioase.

La început, Biserica a fost rezervată faţă de acest obicei, dar, cu timpul, acestea s-au transformat în ceea ce numim noi astăzi – cadourile de Crăciun.

În Anglia, Crăciunul a fost interzis printr-un Decret Parlamentar, în anul 1644. Puritanii au condamnat vehement celebrarea Crăciunului, considerând această sărbătoare ca fiind inventată de către catolici.

Ziua respectivă era o zi de piaţă, magazinele erau deschise toată ziua, iar unele mâncăruri tradiţionale au fost considerate ca fiind păgâne. Abia în secolul al XIX-lea, Crăciunul a devenit sărbătoare tradiţională, în Anglia.

Anul Nou este sărbătorit de toţi românii. De menţionat faptul că şi de această dată se continuă firul colindelor, început la sărbătoarea Crăciunului.

La pragul dintre ani, fetele încearcă, prin diferite practici, să vadă cum şi unde le vor fi drăguţii, în timp ce vrăjitoarele fac vrăji din cele mai recunoscute.

Unii priveghează, cu credinţa că vor afla locuri pline de comori, iar alţii, speră să vadă cerurile deschizându-se.

Botezul Domnului numită şi Boboteaza sau Epifania este una dintre sărbătorile mari ale credinţei creştine ortodoxe.

În această zi, se sfinţeşte apa (Aghiazma Mare) cu care se stropesc oamenii, casele, animalele, păsările şi întreaga gospodărie. Din această apă sfinţită, biserica a rânduit să se bea o perioadă de nouă zile de la Bobotează.

Această apă se păstrează la loc de cinste ani de zile şi, spre surprinderea curioşilor, apa rămâne nestricăcioasă.

Vâscul şi busuiocul sunt plantele cele mai importante din această perioadă a anului.

Conform unor mituri şi legende, ramura de vâsc (creanga de aur) este un simbol universal al regenerării şi nemuririi, asociată cu forţa, înţelepciunea şi cunoaşterea, virtuţi care o apropie din punct de vedere simbolic de Sfinxul egiptean.

Legenda spune că la o mie de ani, vâscul face o creangă de aur, iar cine are norocul să o găsească capătă puteri miraculoase şi devine nemuritor. Ea este considerată o plantă sacră, în multe părţi ale lumii, fiind şi un simbol al iubirii, armoniei şi păcii.

Aşadar, în folclorul contemporan, se poate observa o pierdere a miturilor şi legendelor legate de sfinţi şi sărbătorile din această perioadă a anului, dar şi o simplificare a obiceiurilor.

În general, semnificaţiile arhaice s-au pierdut, rămânând un complex de acte, ritualuri şi ceremonialuri religioase care nu-şi mai au motivaţia decât în simpla practică.

Sursa: ziare.com

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---