Lucrări la giratoriul de lângă Liceul Militar – se închide circulația de marți seara, până miercuri dimineața
Primăria Municipiului Alba Iulia anunță închiderea circulației pe strada Cloșca (tronsonul cuprins între Bulevardul Revoluției 1989 și strada Energiei), începând cu data de 3 martie, ora 20.00, până în data de 4 martie, ora 4.00.
Decizia a fost luată pentru evitarea apariției de ambuteiaje, deoarece, în zonă se vor desfășura lucrări la noul sens giratoriu, care vor împiedica circulația autovehiculelor.
Reamintim că lucrările de construcție a noului sens giratoriu ce va fi amenajat în Alba Iulia, în zona Colegiului Militar, la intersecţia străzilor Cloşca cu Bd. Revoluţiei, au demarat săptămâna trecută și vor dura aproximativ o lună.
Este a doua lucrare de acest fel, din cele cinci pe care Primăria şi-a propus să le mai construiască în oraş, pentru fluidizarea traficului.
Alte trei sensuri ar urma să fie construite în municipiu, la intersecţia Bd. Revoluţiei 1989 cu str. Calea Moţilor (în zona Stadionului Municipal), intersecţia Bd. Încoronării cu str. O Goga (în zona Cimitirului Eroilor) şi intersecţia Bd. Încoronării cu Bd. Ferdinand (în zona gării). Recent a fost finalizată construcția sensului giratoriu de la intersecţia străzilor Goldiş şi Revoluţiei.
Pentru construirea lor, Primăria Alba Iulia a semnat un contract cu firma Elis Pavaje, în valoare de 1.245.622 de lei fără TVA (cu 3.605 lei mai puţin decât valoarea estimată), iar termenul de execuţie este de 6 luni.
În anul 2011, alte 4 sensuri giratorii au fost construite în municipiul Alba Iulia, de aceeași firmă, valoarea contractului în acest caz fiind de 626.188 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025
Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025 Camera de Conturi Alba a publicat un raport rezultat în urma misiunii de audit financiar derulat la Primăria comunei Noșlac, pentru exercițiul bugetar al anului 2025. Concluzia auditorilor este de ”opinie contrară”, ceea […]
Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști
Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști Un bărbat de 55 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore după ce, în timp ce se afla pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, și-ar fi expus organele genitale și ar fi […]
Video | Accident rutier la Sebeș: O mașină a „zburat” într-un perete al unui magazin din zona giratoriului de la Petrom
Accident rutier la Sebeș: O mașină a “zburat” într-un magazin din zona giratoriu Petrom Un accident rutier s-a produs luni, 7 septembrie 2026, în municipiul Sebeș, pe Bulevardul Lucian Blaga. Potrivit martorilor din zonă, o șoferiță a intrat cu autoturismul în peretele de la magazinul Transeuro Grup. Din fericire, în urma eveniementului rutier nu au […]