Locuințele de pe străzile private vor putea fi racordate la electricitate chiar dacă administrațiile locale nu solicită extinderea rețelelor: Cum se va finanța investiția
Într-o postare pe pagina proprie de pe o rețea de socializare, Marius Ceteraș, directorul SDEE Transilvania Sud SDEE Alba anunță că racordarea locuințelor aflate la peste 100m față de rețeaua electrică va putea fi rezolvată chiar dacă administrațiile locale nu solicită extinderea rețelelor.
„Problema racordării locuințelor aflate la o distanță de peste 100m față de rețeaua electrică de distribuție
poate fi de acum înainte rezolvată chiar și în situațiile în care administrațiile locale nu solicită extinderea rețelelor electrice conform ordinului ANRE 36/2019 (de exemplu pe străzi private).
Urmare a demersurilor pe care le-am făcut în prima parte a anului, ANRE a modificat metodologia de aplicare a ordinului 36/2019, dând posibilitatea unui utilizator sau grup de utilizatori să se substituie administrației locale, să comande și să cofinanțeze împreună cu operatorul de distribuție extinderea rețelelor.
Foarte important pentru utilizatori este că vor beneficia și de prevederea că operatorul de distribuție este obligat să suporte minim 50% din investiție, indiferent de cota de eficiență a acesteia. Daca investiția este eficientă în proporție de peste 80%, operatorul de distribuție o va suporta integral.
Cei interesați mă pot contacta pentru mai multe detalii. Nu va fi foarte simplu de realizat extinderea, deoarece cererea de extindere trebuie să fie însoțită de mai multe documente, dar cu rabdare și perseverență aceste obstacole pot fi depășite”, a scris Marius Ceteraș pe facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
