Locotenent-colonelul Ludovic Brok, seful CMJ Alba a preluat comanda Batalionului 136 Geniu „Apulum”
Locotenent-colonelul Ludovic Brok, seful CMJ Alba a preluat comanda Batalionului 136 Geniu „Apulum” • Cu această ocazie, va fi decorat Drapelul de Luptă al UM 01684 Alba Iulia.
Marți, 9 iulie, la ora 10.30, în Piața Cetății va avea loc ceremonialul militar de predare-primire oficială a comenzii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia de către lt. col. Ludovic Brok, actualmente șef al Centrului Militar Județean Alba, numit în funcție de la 1 iulie a.c.
În afara efectivului unității militare, la eveniment sunt așteptați să participe ofițeri din conducerea Brigăzii 10 „Dunărea de Jos” Brăila, căreia i se subordonează batalionul albaiulian, oficialități județene și locale, comandanți din cadrul sistemului național de ordine publică, apărare și securitate națională etc. Lt. col. Ludovic Brok va prelua conducerea UM 01684 Alba Iulia de la lt. col. Ioan Boghițoi, împuternicit anul trecut la comanda batalionului de geniu, care va reveni pe funcția de locțiitor al comandantului.

Absolvent al liceului militar albaiulian, promoția 1991, lt. col. Ludovic Brok a activat ca ofițer pe mai multe funcții timp de 10 ani la Centrul Militar Județean Alba (CMJ), iar din anul 2013 a fost comandant al Batalionului 52 Geniu „Tisa” Satu Mare, cu care a participat la diferite exerciții multinaționale, cum este „Blonde Avalanche”, edițiile 2014 – 2016, iar pe ultimul l-a și organizat și condus el însuși.
În februarie 2017, lt. col. Ludovic Brok a fost numit comandant al CMJ Alba, iar anul trecut, în perioada martie – august, a participat în teatrul de operații din Afganistan la misiunea de instruire, consiliere și asistenţă – Train Advise Assist Command – North (TAAC-N) a forțelor de securitate afgane – armată și poliție „Resolute Support Mission”, sub egida NATO, în zona orașului Mazar-E-Sfarif.
El a fost șeful echipei române de consilieri şi consilier pe probleme de neutralizare a dispozitivelor explozive improvizate. Până la numirea unui nou comandant, CMJ Alba va fi condus de lt. col. Cornel Oltean, șeful de stat major.
În cadrul ceremonialului, va avea loc și festivitatea de decorare cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de pace, a Drapelului de Luptă al Batalionului 136 Geniu „Apulum”.
Distincția a fost acordată pe 30 mai a.c. de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul aniversării a 160 de ani de la înființarea armei Geniu, „în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor importante obținute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, atât pe teritoriul național, cât şi în teatrele de operații”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]
Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală”
Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală” Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa și spune […]
Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor în România: Ce planuri sunt luate în calcul
Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor: Ce planuri sunt luate în calcul Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor. PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială de amploare, care ar putea schimba radical harta României. Pragul analizat este de 3.000 de locuitori, […]
