Liderul sindical Marius Sepi, fost politician, acum vicepreședinte SANITAS România: Cam toți factorii politici sunt o apă și-un pământ
Marius Sepi este președintele filialei Alba a Sindicatului SANITAS și din 2011 vicepreședinte al organizației la nivel național. În cadrul unui interviu acordat de acesta ziarului “Unirea”, liderul sindical, originar din județul Alba, a precizat care sunt principalele preocupări și direcții de lucru ale Sindicatului SANITAS și a făcut câteva referiri la ce se întâmplă în acest moment în zona politică, zonă în care a activat mai mulți ani.
Marius Sepi a fost vicepreședinte al organizației județene a PSD Alba până în mai 2011, când a demisionat și a plecat la București pentru o funcție de conducere sindicală.
“În primul rând suntem interesați de partea de legislație, cum este legea sănătății. Ne dorim o lege socială care să respecte principiile pentru care a fost concepută, ne dorim controale mai radicale și finalizate, pentru că în parcursul meu prin țară am descoperit foarte mari scurgeri de bani.
Suntem preocupați în a asigura un echilibru între tot ceea ce se dorește prin lege pentru pacient și dar să fie recunoscută și munca colegilor pe care noi o reprezentăm, acei prestatori de servicii medicale, cum mai nou li se spune, pentru că dacă nu se intră într-un cerc vicios, în condițiile în care se duc foarte mulți bani în zona pacientului, dar nu mulțumești și pe cei care ar trebuii să asigure serviciile medicale, atunci lucrurile nu converg înspre bine.
O altă problemă este Legea medicinel școlare, pentru că sunt mari probleme în acest domeniu. Legea creșelor reprezintă de asemenea o preocupare a Sanitas-ului. Încercăm să reprezentăm cât mai bine atât pe colegii noștrii din sistemul sanitar, dar și din asistență socială și funcționari publici.
Una din preocupările foarte importante este moficarea Legii Dialogului Social, cu care fosta guvernare a încercat să ne pună în dificultate. Încercăm să reorganizăm mișcarea sindicală din România în așa fel încât oamenii să-și recapete încredere în noi, iar noi, până la urmă, să ne asumăm acel rol de a-i reprezenta cu cinste și cu rezultate, de ce nu.
Am încercat este adevărat și zona politică. Eu am însă o vorbă pe care mi-o mențin, din păcate, cam toți actorii, factorii politici sunt o apă și-un pământ. În ce privește campania electorală, eu mi-aș dori să văd dezbateri pe proiecte, dezbareri pe idei, pe lucruri care să ducă la un o bunăstare pentru poporul român”, a declarat Marius Sepi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști La prima vedere, par simple șiruri de cifre și litere, imprimate discret pe coaja ouălor. Puțini consumatori știu însă că acest cod oferă informații importante despre modul în […]
