LEGEA SALARIZĂRII, în dezbaterea din Senat. Care vor fi salariile din Justiţie
Potrivit draftului legii salarizării care a ajuns, astăzi, în dezbatere în plenul Senatului, un judecător cu grad de ÎCCJ, cu o vechime de peste 20 de ani, va avea o indemnizaţie de 26,250 lei în 2022, iar un magistrat cu acelaşi grad, cu vechime între 15-20 de ani, va avea venituri cuprinse între 23.143 şi 24.300 lei.
Judecătorii cu grad de curte de apel, cu peste şase ani vechime, vor avea indemnizaţii cuprinse între 17.900 lei şi 23.000, în funcţie de anii de experienţă. Indemnizaţia de 23.000 va reveni unui magistrat cu acest grad, care are o vechime de peste 20 de ani, acesta având în prezent un salariu de 15.754 lei.
În ceea ce priveşte judecătorii civili şi militari cu grad de tribunal, indemnizaţiile vor porni de la 11.900, cât este în prezent venitul unui magistrat cu experienţă de peste cinci ani, acesta urmând să ajungă 19.850 lei în 2022. Un magistrat cu peste 20 de ani vechime va avea o indemnizaţie de 22.500.
Magistraţii cu grad de judecătorie, începători, vor avea salarii de până la 12, 500 lei, iar auditorii de justiţie, în funcţie de anul de studiu, vor primi între 6.500 şi 7.200 lei.
Procurorii cu grad de Parchet General, cu peste 20 de ani vechime, cu spor pentru titlu de doctor, vor avea indemnizaţii ce vor creşte de la 23.300 la 25.000 lei. Cei de la curţile de apel cu vechime între 6 şi 10 ani, vor avea venituri ce vor creşte de la 13.000 la 19.000 lei. Procurorii de la tribunale vor ajunge, în funcţie de vechime, de la salarii de 12.000 lei la aproape 19.000.
*Şi personalul auxiliar şi de probaţiune va beneficia , de asemenea, de măriri salariale
Astfel, un grefier cu funcţie de conducere sau diretor de departament informatic, în funcţie de nivelul studiilor, va beneficia de o creştere de până la 61%. Un inspector de probaţiune gradul I va avea o creştere salarială, până în 2022, cuprinsă între 12 şi 13 % , în funcţie de vechime, iar inspectorii gradul II între 13 şi 16 %. Consilierii de probaţiune, în funcţie de grad şi studii, vor avea măriri chiar şi de 50% iar debutanţii până la 85%.
Potrivit draftului proiectului de lege intrat în posesia MEDIAFAX, acestor sume li se adaugă sporurile şi vechimea, ce pot ajunge, cumulate, până la 95%, în funcţie de specificul fiecărei meserii şi vechimea în munca a angajatului.
Comisia de Muncă din Senat a adoptat, joi, cu 6 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 4 abţineri, Raport favorabil la proiectul Legii salarizării, după 3 zile de dezbateri. Proiectul de lege a intrat, luni, în plenul Senatului, pentru dezbatere şi vot final. Camera Deputaţilor este for decizional. Legea ar urma să intrare în vigoare la 1 iulie, potrivit declaraţiilor politice făcute de majoritatea parlamentară şi de liderii PSD.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Autostrada A13 Sibiu-Făgăraș: Lucrările pe tronsonul Arpaşu de Jos – Sâmbăta de Sus au ajuns la 44%
Autostrada A13 Sibiu-Făgăraș: Lucrările pe tronsonul Arpaşu de Jos – Sâmbăta de Sus au ajuns la 44% Tronsonul 3 Arpaşu de Jos – Sâmbăta de Sus al Autostrăzii Sibiu – Făgăraş (A13) a atins un stadiu fizic de aproximativ 44%, în timp ce pe tronsonul 4 Sâmbăta de Sus – municipiul Făgăraş acesta se apropie […]
23-24 iulie 2026 | Ultima noapte cu restricții de circulație pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Rutele pe care va fi deviat traseul
Ultima noapte cu restricții de circulație pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Rutele pe care va fi deviat traseul Este ultima noapte cu restricții de circulație pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu, în zona municipiului Sibiu! În noaptea de joi (23.07.2026) spre vineri (24.07.2026) între orele 00:00 și 04:00 se va închide circulația alternativ, atât pe sensul Sebeș – […]
Traian Băsescu, despre vinovații blocajului politic: „Nicușor Dan inventează articole din Constituție și va răspunde pentru asta”
Traian Băsescu, despre vinovații blocajului politic: „Nicușor Dan inventează articole din Constituție și va răspunde pentru asta” Fostul preşedinte Traian Băsescu, este de părere că liderii politici ar trebui să dea dovadă de mai multă responsabilitate şi cere o atitudine mai fermă din partea lui Nicuşor Dan pentru a trece peste grava criză politică din […]







