Legea ce prevede că radarele poliției nu se folosesc în mașini neinscripționate și nesemnalizate, declarată parțial neconstituțională de CCR și întoarsă în Parlament
Legea ce prevede că radarele poliției nu se folosesc în mașini neinscripționate și nesemnalizate, declarată parțial neconstituțională de CCR și întoarsă în Parlamen.
Șoferii nu vor mai putea fi sancționați de către polițiștii care folosesc radarul și care nu poartă uniformele specifice, nu folosesc o mașină cu însemnele poliției sau radarele nu sunt semnalizate corespunzător, cu ceva distanță înainte și, dacă nu se respectă aceste prevederi, procesul-verbal de constatare a contravenției devine nul.
Aceste măsuri se regăsesc într-o propunere legislativă care a primit în vară votul Parlamentului, dar care a fost declarată recent parțial neconstituțională de Curtea Constituțională a României (CCR). Acest lucru înseamnă că propunerea nu se va aplica sub această formă și va fi retransmisă Parlamentului.
Potrivit acestei propuneri legislative, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor urma să se facă direct de către polițistul rutier sau polițistul de frontieră, aceștia fiind obligați să poarte uniforme cu înscrisuri și însemne distinctive.
“Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere și care sunt poziționate vizibil. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive, de către polițiști care nu poartă uniforme, cu înscrisuri și însemne distinctive”, prevedea propunerea legislativă.
În continuare, proiectul de act normativ lămurea aspectul că autovehiculele pe care sunt instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staționar sau în mișcare. Radarele fixe ar fi trebuit presemnalizate cu măcar 500 de metri înainte în localitate și cu măcar doi kilometri în afara localității.
Procesele verbale de contravenție încheiate cu nerespectarea acestor reguli ar fi fost nule.
Aceste modificări erau propuse pentru a schimba situația actuală, în care polițiștii rutieri se concentrează, cel mai des, pe activități de constatare și aplicare de sancțiuni și nu desfășoară suficiente acțiuni de prevenție a accidentelor.
În același timp, se urmărea și schimbarea percepției șoferilor asupra polițiștilor, în condițiile în care aceștia sunt văzuți în prezent ca niște “vânători” de șoferi și nu ca niște reprezentanți și apărători ai legii, care ajută conducătorii auto să se comporte legal, adecvat și responsabil pe drumurile publice.
Ca argumente în favoarea acestor modificări, în propunere se vorbește de faptul că, în ciuda sancțiunilor dure aplicate de către polițiști șoferilor, aceștia nu și-au schimbat comportamentul, iar numărul accidentelor rutiere înregistrate în România nu s-a redus foarte mult.
Atenție! Proiectul nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat din nou de Parlament, promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]