Politică Administrație

Legea alegerilor locale a fost adoptată miercuri, 6 mai, de plenul Camerei Deputaților, cu majoritate de voturi

Ioana Oprean

Publicat

în

Principalele noutăți aduse prin actul normativ vizează introducerea posibilității cetățenilor Uniunii Europene să candideze inclusiv pentru funcția de primar, până acum aceștia aveau dreptul de a candida doar pentru funcția de consilier. România, Bulgaria și Grecia fiind singurele țări care aveau această restricție, în acest fel țara noastră aliniindu-se majorității țărilor din UE.

Petrecerea Divorțaților

Una dintre cele mai importante prevederi este introducerea sistemului electronic pentru prevenirea votului multiplu. Înainte de exercitarea votului, fiecărui alegător i se va scana cartea de identitate, iar sistemul va verifica secția de votare la care este arondat, precum și faptul ca nu a mai votat în altă secție.

Conform prevederilor actualei legi, primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin, iar președinții de consilii județene din rândul consilierilor prin vot indirect. PNL nu a fost de acord cu aceste prevederi, susținând alegerea lor în două tururi de scrutin, având amendamente în acest sens.

“Am votat pentru adoptarea acestei legi, cu toate că alegerea primarului într-un singur tur nu este corectă față de cetățean, în primul rând. Comunitățile locale au nevoie de un primar reprezentativ, nu de un primar care participă la un concurs și se califică la un moment dat, fără o competiție reală. Reprezentativitatea nu poate fi asigurată prin alegerea edilului într-un singur tur. Eu și Partidul Național Liberal am votat împotriva acestui articol, dar am făcut un compromis și am votat legea în integralitate pentru că sistemul electoral românesc trebuie neapărat reformat ,iar acest proiect de lege cuprinde reglementări importante care trebuie aplicate la viitoarele alegeri locale din 2016. PNL va susține, pe viitor, necesitatea alegerii primarilor în două tururi de scutin ca o condiție esențială pentru o democrație reprezentativă.” a declarat deputatul liberal Dan Simedru.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD

Ioana Oprean

Publicat

în

Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu.  PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]

Citește mai mult