Lecţie de recapitulare: veniţi la Ziua Naţională a României!

    Vă implor să veniţi la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României, măcar aşa pământul ei să simtă căldura paşilor noştri încărcaţi de bucurii şi tristeţi, de răbdare şi optimism.
Veniţi, aşadar, cum  v-aţi întoarce la sânu Mumei să-i auziţi respiraţia atotcuprinzătoare a inimii peste care timpul a presărat aşteptare, certitudini şi statornicie, mănunchiul acela de iubire ce v-a ţinut şi vă ţine prin lume cariatide ale sângelui ei de vale şi deal, de izvoare şi curcubeu, de munte şi mare, de pasăre-suflet, de pasăre cântătoare şi surâs de maci înfăşurând aurul spicelor dat în pârg, pridvorul cuvintelor Părinte, Soră, Fiu, în mantia dorului  şi doinelor atâta de însângerate.
Veniţi de pe cărările abrupte sau line ale românităţii la Ziua Naţională a României pentru că ea, stăpâna noastră este chiar casa părintească a fiecăruia, unică, inimitabilă, hrănitoare şi pilduitoare în care rană pe rană călcând, vis pe vis călcând, iertare peste iertare sădind încheagă aroma de sinceritate şi emoţii pentru a putea hotărî ce e bine şi rău, de ce este atât de bombardată patria cu minciuni şi ură, cu destrămare şi minciună, cu corupţi şi  criminali, cu legi potrivnice poporului din care curg cortegii de umbre, de sărăcie şi duplicităţi, de vânzare de moşie, de durere urât mirositoare.
Veniţi la Alba Iulia de Ziua Naţională a  României pentru că numai pe obrazul sfânt al Marii Uniri lacrima fiecăruia îşi poarte zvânta amărăciunea şi nopţile albe ale singurătăţii. Cu cântec de leagăn şi responsabilitate vă poate alina trepidaţiile sufletului ajunse zile negre ale speranţei. Doar mângâierea comună a ei care-i trudă şi jertfelnicie vă poate reîncărca Fiinţa cu un buchet de merinde nepieritoare.
Veniţi şi îngrijoraţi-vă de ce aceste chemări nu se aud peste tot ca un nou răsărit de soare, ca un imbold de frumuseţe şi acolo departe în Sud şi spre Răsărit, în Nord, unde pasivitatea, indiferenţa îşi dau mâna într-o vremelnicie şi uitare, dispreţ capitalic. Întrebaţi pe unii ce este 1 Decembrie 1918 sau 2011 şi-o să vă treziţi ridiculizaţi, cu o falsă privire, cu dispreţ şi inconsecvenţă pentru că drumul spre Alba Iulia se vrea de către unii tot mai înfundat de sterilul moralităţii, de politica trucată a solidarităţii, demnităţii şi înţelepciunii naţionale.
Dacă nu veniţi măcar de 1 Decembrie la Alba Iulia de Ziua Naţională a României, unde vi se înfundă paşii? Pentru cine bate inima noastră, pentru cine se zbate ca alfabet al Limbii Române? Au n-aţi înţeles că Unirea este cea mai profundă libertate, o biografie comună a  râului şi ramului, succeselor şi neatârnării, cea mai iubitoare mântuire? Au nu înţelegeţi că unirea astăzi are cea mai mare nevoie de noi, de armonie şi consolidarea viselor printre popoarele lumii?
Veniţi cu mare curaj şi sfinţenie la Alba Iulia de Ziua Naţională a României pentru că sosirea fiecăruia este cea mai frumoasă şi hrănitoare lecţie de recapitulare morală, de probitate a Fiinţei naţionale, de slujire a adevărului, de întărire şi înfrumuseţare a chipului României pe planeta Pământ.
Vă aşteptăm pe acest podium sfânt al Numelui de Ţară inconfundabil peste care freamătă – pâine şi soare – TRICOLORUL – cu paşii lui de albă catedrală a mântuirii. Veniţi şi îmbrăcaţi-vă în respiraţia lui ca într-o Casă Părintească fără de sfârşit. Suntem aici nemărginită zare a iubirii de Ţară. Alba Iulia nu-i doar scaunul de trudă şi jertfelnicie al Marii Uniri, ci însăşi oglinda ei în eternitate.

Ion MĂRGINEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News