Lecţia de istorie a Sfinxului de la Bădăcin

    Pe 8 ianuarie 1873, la Bădăcin, în judetul Sălaj, nu departe de Guruslău, acolo unde cu 272 de ani în urmă Mihai Viteazul obţinea ultima sa victorie pentru întregirea neamului românesc, Dumnezeu i-a binecuvântat pe români, hotărând să vadă lumina zilei Arhanghelul Deşteptării Noastre Naţionale, capabil să întreţină mereu vie flacăra conştiinţei româneşti, Iuliu Maniu – preşedintele PNŢ-ului din România.
Provenind dintr-o familie de fruntaşi transilvăneni, fiu al lui Ioan şi Clara Maniu, nepot bun al marelui revoluţionar de la 1848 Simion Bărnuţiu, viitorul mare om politic este educat în spiritul ideilor generoase ale revoluţionarilor şi memorandiştilor, care înflăcărau conştiinţa patrioţilor transilvăneni pentru realizarea visului de veacuri a românilor: Unirea Transilvaniei cu România.
Supranumit „Sfinxul de la Bădăcin” a dus o luptă neîncetată împotriva asupririi Austro-Ungariei asupra Ardealului românesc, împotriva sovietizării ţării de către autorităţile comuniste, împotriva tuturor celor care încercau să atenteze la independenţa României şi a statului democratic românesc.
A fost un mare apărător al monarhiei constituţionale considerând această instituţie forma de guvernământ democratică capabilă să apere ceea ce s-a realizat în 1918 la Alba Iulia, Marea Unire a tuturor provinciilor româneşti, statul democratic de drept şi asigurarea demnităţii şi bunăstării românilor.
Rolul istoric pe care acest mare bărbat de stat l-a jucat la 1 Decembrie 1918 a făcut să rămână în conştiinţa românilor drept cel mai important om politic român care prin acţiunile sale politice şi intransigenţa de care a dat dovadă în faţa autorităţilor maghiare, a contribuit la realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia.
Pentru a înţelege mai bine crezul politic al lui Iuliu Maniu este semnificativ de relatat câteva episoade care au pregătit Marea Unire de la 1918.
La 14 noiembrie 1918, în sediul Comitetului Naţional Român de la Arad, Iuliu Maniu se întâlneşte cu Jasky Oszkar, ministrul minorităţilor etnice a guvernului maghiar care îl întreabă „ce vor în definitiv românii?”. Răspunsul lui Maniu este ferm: „rupere totală de Ungaria”. Cu riscul de a-şi pierde libertatea şi de a fi acuzat de înaltă trădare, Maniu cere contelui Tisza, ministru de interne al guvernului maghiar, să accepte autonomia Ardealului, guvern provincial românesc şi armată naţională. Contele Tisza de-a dreptul consternat a replicat: „stomacul maghiar nu înghite asemenea găluşte amare”. Replica lui Maniu a fost tăioasă: „Excelenţă, va veni vremea să înghiţiţi găluşte şi mai amare cât de curând”. Astfel înţelegea acest mare patriot român să susţină cauza românilor transilvăneni, visul acestora de a se uni cu patria mamă, România.
La 26 noiembrie 1918, în faţa Preşedinţiei de Consiliu de la Budapesta susţine unirea Transilvaniei cu România şi avertizează autorităţile maghiare să accepte această hotărâre a populaţiei româneşti majoritare din Ardeal.
În cuvântarea pe care a ţinut-o la Marea Adunare Populară de la Alba Iulia, Iuliu Maniu a pronunţat celebra frază: „privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii româneşti”.
La 2 decembrie 1918 Iuliu Maniu este ales Preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcţie echivalentă cu cea de guvernator ocupând totodată şi funcţia de ministru de interne. Prin alegerea lui Iuliu Maniu în această importantă funcţie, membrii Consiliului Dirigent au înţeles să mulţumească celui care a fost principalul promotor al realizării Marii Uniri de la 1918.
Acest mare bărbat de stat joacă un rol primordial şi în evenimentele politice care au avut loc în România şi după realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia. Personalitatea sa complexă a marcat viaţa politică românească mai bine de o jumătate de secol. Preşedintele PNŢ-ului ocupă de trei ori fotoliul de prim-ministru al României între anii 1928 şi 1933, chemat fiind să scoată ţara din criza economică în care se găsea în acele vremuri. Este un mare apărător al vieţii politice democratice, opunându-se tendinţelor totalitare care au atentat la înlăturarea principiilor democratice şi statului de drept.
Se implică în rezolvarea crizei dinastice din România, susţinând aducerea lui Carol al II-lea pe tronul ţării. Atunci când Carol al II-lea manifestă tendinţe autoritare, Maniu reacţionează foarte dur şi nu ezită să se angajeze într-o nouă luptă de opoziţie împotriva dictaturii carliste. De asemenea, nu acceptă dictatura legionară şi antonesciană iar prin celebrele lui discursuri înfierează orice formă de totalitarism. Cu toate acestea ia apărarea mareşalului Antonescu în timpul procesului intentat acestuia de autorităţile comuniste rostind celebra replică: „Oamenii politici sunt adversari iar nu canibali”.
Se opune din răsputeri instaurării comunismului în România, încercând să determine marile puteri Anglia şi America să scoată ţara din sfera de influenţă sovietică, dar în pofida eforturilor depuse nu reuşeşte acest lucru.
Comunizarea României este hotărâtă de regimul comunist care s-a instaurat la putere în România cu ajutorul Moscovei. Partidele politice democratice sunt scoase în afară legii, urmând arestări masive ale liderilor acestora şi a unui mare număr de membri şi simpatizanţi care s-au opus acestui regim totalitar.
Îi este dat acestui mare Tribun al neamului românesc să fie umilit de torţionarii români vânduţi Moscovei care l-au anchetat şi condamnat la temniţă grea pe viaţă. Iuliu Maniu şi-a găsit sfârşitul în chinuri groaznice la 5 februarie 1953 în cumplita închisoare de la Sighet.
Dumnezeu a dorit ca românii să nu îi cunoască mormântul…

Iuliu HADA, preşedinte PNŢCD Alba

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI