Laptele a ajuns să coste la poarta fermei mai puţin decât apa plată. Cine influentează preţurile de achiziţie

Laptele a ajuns să coste la poarta fermei mai puţin decât apa plată. Cine influentează preţurile de achiziţie

Creşterea vacilor pare că devine o afacere tot mai neprofitabilă în România pentru micii fermieri. Preţul mic oferit de fabricile de brânzeturi la cumpărarea laptelui din fermă şi lipsa forţei de muncă, sunt câteva dintre neajunsurile care îi fac pe unii crescători să se gândească dacă mai ţin sau nu cirezile

Creşterea vacilor pare că devine o afacere tot mai neprofitabilă în România pentru micii fermieri. Preţul mic oferit de fabricile de brânzeturi la cumpărarea laptelui din fermă şi lipsa forţei de muncă, sunt câteva dintre neajunsurile care îi fac pe unii crescători să se gândească dacă mai ţin sau nu cirezile

Ioana Toma deţine în comuna buzoiană Cilibia o fermă cu peste 50 de vaci de lapte din rasa Bălţată Românească. Spune că se numără printre norocoşii care au prins contract cu o fabrică de lactate şi brânzeturi din Râmnicu Sărat care plăteşte satisfăcător. Alţii, abia dacă vând cu un leu litrul de lapte la poartă. Nedrept, spune femeia, ca litrul de lapte produs cu investiţii în juraje şi mână de lucru, să coste mai puţin decât apa plată.

„Sunt foarte rare cazurile în care li se oferă crescătorilor 1 leu şi 50 de bani pe litrul de lapte. În rest, este foarte ieftin laptele la poarta fermei şi nu ajunge nici la valoarea unei sticle de apă. Nu ai cu cine să te cerţi, din păcate. Au ajuns oamenii să ţină vacile şi de milă însă nu mulţi îşi mai permit să le ţină în gospodării”, spune Ioana Toma, fermier din Cilibia.

Vara, când păşunile sunt verzi, ferma din Cilibia a Ioanei Toma livrează fabricii de lactate şi brânzeturi din Râmnicu Sărat, unul dintre puţinii colectori din regiune, aproximativ 300 de litri de lapte crud zilnic. Preţul la achiziţie mai creşte spre iarnă, cu 30, până la 50 de bani, când vacile dau mai puţin lapte.

Buzoianca spune că banii rezultaţi din vânzarea laptelui sunt puţini, după ce scoate de la socoteală cheltuielile cu întreţinerea fermei, furajele şi salarizarea angajaţilor. Pentru a livra lapte da calitate, aşa cum cer colectorii, spune Ioana Toma, fermierul este obligat la efort financiar deloc de neglijat.

„Preţul laptelui nu acoperă nici pe jumate cheltuielile, însă e tot ce putem obţine la ora actuală. În schimb, ne apasă mult grija că se pot majora oricând cheltuielile cu nutreţul, cu îngrijirea animalelor, cu remuneraţia oamenilor, care sunt din ce în ce mai greu de găsit. Deja, am auzit pe mulţi că vor să vândă cirezile la toamnă”, declară Ioana Toma, proprietara fermei de vaci din Cilibia.

Nu oricine poate vinde laptele procesatorilor Lista procesatorilor de lapte din judeţul Buzău este foarte scurtă, se plâng fermierii, cel mai mare fiind fabrica de lactate şi brânzeturi din Râmnicu Sărat. Alţi producători de brânză îşi asigură necesarul de lapte din efectivele proprii de vite, iar câţiva, număraţi pe degete, funcţionează în cadrul unor asociaţii cu crescători de animale şi procesatori de lactate laolaltă.

„Unirea gospodarilor din Mihăileşti” este una dintre cooperativele din zona Munteniei capabile să valorifice o gamă largă de produse agricole, inclusiv lactate şi brânză de vaci. În asocierea cu sediul în comuna buzoiană Mihăileşti sunt atât crescători de vaci, cu zece până la 50 de capete, cât şi furnizorii furajelor necesare unei hrăniri adecvate a vitelor în perioada de stabulaţie. Lanţul este închis de procesatorul de brânzeturi, care poate absorbi întreaga cantitate de lapte produsă de gospodarii înscrişi în cooperativă.

„Le spun furnizorilor de lapte aşa: cumpăr kilogramul de brânză de la voi cu 15 lei, de exemplu. Atunci, eu transform laptele în kilogramul de brânză. Dacă îmi intră opt litri de lapte în kilogramul de brânză, împart 15 la 8 şi rezultă preţul. Deci, tu decizi cum îţi faci laptele, nu eu. Dacă faci un lapte de bună calitate, poţi obţine şi o medie de 2,5 lei pe litrul de lapte, care e un preţ foarte bun”, explică Dan Ivaşcu, preşedintele Cooperativei agricole ”Unirea gospodarilor din Mihăileşti”.

Acesta spune că, la negocierea preţului de colectare a laptelui crud, unitatea de referinţă este kilogramul de brânză, la care se calculează volumul de lapte necesar. Cantitatea variază în funcţie de concentraţiile de grăsime şi cazeină, laptele cu cel mai slab randament ajungând să coste cu mult sub un leu litrul. Atenţia cea mai mare cade asupra cazeinei, substanţa proteică aflată în lapte şi care, coagulându-se, formează partea componentă principală a brânzeturilor.

„Dacă discutăm de fabrici mari, acestea cer anumite standarde pentru laptele achiziţionat de la crescătorii locali. De exemplu, grăsimea trebuie să aibă undeva la 4,5 la sută, cazeina trebuie să aibă anumiţi parametri, peste 80 de procente, la fel şi celelalte proteine. În consecinţă, nu oricine poate să le livreze laptele marilor procesatori, adică cei care îşi permit să ofere şi preţuri generoase”, susţine preşedintele cooperativei agricole din comuna Mihăileşti.

Aşadar, nu orice crescător de vaci este capabil să valorifice laptele către procesatori iar puţini dintre fermierii cu parteneriate încheiate obţin şi sume convenabile, susţine fermierul din Mihăileşti. Cele mai mari fabrici de lactate şi brânzeturi din România oferă preţuri cu mult peste medie, însă pun condiţii greu de îndeplinit în privinţa calităţii laptelui crud.

”Este clar că vacile care ies pe islaz nu o să aibă niciodată acei parametri pe care-i impun aceste fabrici mari, ci doar vacile care stau în stabulaţie, care sunt hrănite cu furaj de calitate, primesc tain şi o îngrijire controlată. Aici există o nutriţie bine făcută, astfel încât să se respecte acele standarde de calitate şi igienă cerute pe măsura preţului negociat între furnizorul laptelui şi cumpărător”, spune Dan Ivaşcu.

Asocierea crescătorilor, şansa de salvare a domeniului zootehnic

Vestea încurajatoare, transmite fermierul buzoian, este că se poate ajunge la nivelul pretenţiilor acestor mari achizitori, însă doar cu reinvestirea în ferme moderne de creştere a vitelor şi cu animale de rasă. Aceste obiective, susţine Ivaşcu, pot fi mai lesne atinse prin asocierea mai multor crescători de animale în cooperative, din care pot face parte atât cultivatori de cereale pentru hrana animalelor, cât şi crescătorii de vite, dar şi producători de brânzeturi.

În acest fel, de pe alte poziţii s-ar face negocierea preţului pentru litrul de lapte crud livrat la poarta fermei. Dacă acum vorbim de o impunere a preţului şi nu o negociere, este de părere Dan Ivaşcu, după gruparea celor mai mulţi crescători dintr-un areal geografic, astfel încât cooperativa să deţină controlul întregii surse de materie primă, fabricile de brânzeturi vor fi nevoite să devină mai flexibile în discuţii.

Cum puterea într-o negociere o dă nu numai cantitatea pentru care se discută contractele, ci mai ales calitatea materiei prime, şi la acest capitol se pot face paşi uriaşi sub umbrela unei cooperative agricole. Posibilitatea unor împrumuturi chiar între membrii asociaţiei, cu dobânzi foarte mici şi termene de rambursare lungi, va oferi şansa multora de a-şi moderniza fermele şi a le face mai eficiente.

”Cu zece vaci cu genetică bună care să-ţi aducă 20 de litri de lapte pe zi, minimum, nu ai mari bătăi de cap, adică nu mai ai nevoie să angajezi oameni, să stai noaptea pe câmp să strângi furaj. Doi membri dintr-o familie le pot îngrji mai uşor. Trebuie să mai schimbăm un pic şi mentaitatea micului producător. Dar el nu se poate descurca singur să-şi rezolve aceste probleme decât asociat în cooperative. Acestea se ocupă de toate lucrurile să asigure genetică bună, furaj corespunzător, piaţă de desfacere. Sunt multe avantaje”, spune Dan Ivaşcu.

sursa: adevarul.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI