Lansare a cărţii de şah a albaiulianului Marius Ceteraş
Şahistul albaiulian Marius Ceteraş (38 ani) şi-a lansat joi după-amiază o nouă carte de şah, la Amfiteatrul A9 din incinta Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, dar şi a unei asistenţe numeroase, formată mai ales din copii. Evenimentul a fost prefaţat de o conferinţă de presă susţinută de Moise Ioan Achim, rectorul instituţiei de învăţământ superior, cu privire la înfiinţarea secţiei de şah în cadrul Clubului Sportiv Universitar Alba Iulia. După toate probabilităţile în funcţia de preşedinte al noii secţii va fi instalată Manuela Kadar, cadru universitar ce are legături din trecut cu acest sport.
„Este o secţie nouă, dar sper că va deveni una dintre cele mai performante. Avem gânduri mari cu acest sport al minţii”, a declarat Ioan Achim Moise. „Pentru anul 2012 avem în vedere punerea unor baze organizatorice, iar în 2013 ne gândim la performanţe. Vizăm o colaborare rodnică şi cu Clubul Municipal de Şah Alba Iulia, în eventualitatea unor transferuri de jucători, dar în acelaşi timp ne dorim să organizăm la Alba Iulia un important turneu de şah, să reînodăm tradiţia. Vrem să arătăm că şahul albaiulian poate produce în continuare, şi în funcţie de rezultatele din 2012 să stabilim strategia de viitor”, a completat Marius Ceteraş. În toamna acestui an se vizează participarea cu o echipă de şah a CSU Alba Iulia la cel de-al treilea eşalon, cu obiectiv de promovare pe a doua scenă şi apoi în timp, cu vizarea intrării în elita şahului autohton.
Lansarea s-a bucurat de un real succes, întrucât la eveniment au participat majoritatea reprezentanţilor instituţilor publice din judeţ şi municipiu, Consiliul Judeţean, Primăria Alba Iulia şi Prefectura Alba. La finalul prezentării, Ceteraş a înmânat numeroase volume cu autograf şi dedicaţii pentru majoritatea celor prezenţi în sală, copii, foşti profesori, colaboratori, dar şi personalităţilor politice. „Vreau să învăţ copiii să joace şah bine şi doresc să îi atrag prin modul de redactare a cărţii cu poveşti şi anecdote legate de şah. Mi-am dorit întotdeauna să public o nouă carte de şah şi cu puţină şansă am reuşit acum. Cartea va fi distribuită prin intermediul unei fundaţii la majoritatea şcolilor din judeţ”, a declarat Ceteraş. Lansarea propriu-zisă a însemnat şi prezentarea activităţii şahistice din trecut a autorului, în sistem power point (cu poze ale foştilor săi elevi). (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video: CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2), în ultima etapă a turului | Liderul, a șaptea victorie consecutivă, în derby „de Alba”!
CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2), în ultima etapă a turului Ligii 3 | Liderul, a șaptea victorie consecutivă, în derby „de Alba” Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat a șaptea victorie consecutivă, 3-0 (2-0), la Micești, cu concitadina CS Universitar Alba Iulia, la debutul lui Mihai Manea pe […]
Transylvania Open 2027, tenis de mare clasă și spectacol, în „BT Arena”, în 30 ianuarie-7 februarie 2027
Transylvania Open 2027, tenis de mare clasă și spectacol, în „BT Arena”, în 30 ianuarie-7 februarie 2027! Transylvania Open WTA250 intră într-o nouă etapă de dezvoltare și își propune să ducă experiența tenisului dincolo de terenul de joc. Sub conceptul ”Trăiește tenisul-spectacol! Match time. Showtime!”, cea de-a șaptea ediție a turneului WTA 250 care va […]
Video: Zlătneanul Antonio Bradu, gol istoric contra FCSB, în Cupa României | Marius Lupu, implicat în faza cu care Gloria Bistrița a răpus echipa lui Becali
Zlătneanul Antonio Bradu, gol istoric contra FCSB, în Cupa României | Marius Lupu, implicat în faza cu care Gloria Bistrița a răpus echipa lui Becali! Antonio Bradu și Marius Lupu sunt cei doi jucători din Alba decișivi la marea victorie repurtată de divizionara secundă Gloria Bistrița în Cupa României, 1-0 cu FCSB Citește și: FOTO: […]