La noapte, spectacol celest. Perseidele 2016 – ploaie de stele căzătoare peste România
Spectacolul astronomic al Perseidelor se apropie și se spune că fenomenul va fi de această dată și mai impresionant datorită numărului mare de meteori. Perseidele se vor putea vedea până la 24 august 2016. Cele mai bune nopți pentru a le observa vor fi cele din 11, 12 și 13 august.
În fiecare lună august, cerul strălucește datorită Perseidelor. Bolta cerească se umple de dâre strălucitoare și efemere care se formează când mici particule de praf provenite de la cometa Swift-Tuttle intră în contact cu atmosfera. Aceste particule măsoară de obicei mai puțin de un milimetru și călătoresc cu viteze enorme, de aproape 214.000 kilometri pe oră, potrivit NASA.
Ca în fiecare an, astronomii fac calcule complexe în încercarea de a afla intensitatea fenomenului. Problema este că fiecare corp care formează Sistemul Solar poate avea influență asupra acestui fenomen, fapt pentru care este foarte greu să se ajungă la o concluzie exactă. Cu toate acestea, potrivit NASA, Perseidele din 2016 vor fi cele mai abundente din 2009 încoace.
„Anul acesta, vor putea depăși 150 sau chiar vor putea ajunge la 200 meteori pe oră”, a spus Bill Cooke, expert în meteoriți.
Potrivit opiniei lui Miquel Serra-Ricart, numărul de meteori va fi în jur de 100 sau 150 pe oră, astfel că fiecare observator va putea vedea în medie un meteor la interval de două minute.
CNN amintește, pentru comparație, că ploaia de meteori Aquaride Eta din luna mai a avut o medie de 10 meteori pe oră.
Perseidele se văd mai bine când cerul nu este luminat, ca în parcurile naționale sau în zonele rurale. Pentru cei care nu pot scăpa de poluarea luminoasă, NASA oferă un streaming al evenimentului.
Pentru a le vedea, se recomandă în primul rând răbdare, pentru că, potrivit CNN, ochii au nevoie de 45 de minute pentru a se obișnui cu întunericul.
„Pentru a vedea Perseidele este destul să privim spre zenit, chiar deasupra capului nostru, și să așteptăm”, a explicat, pentru ABC, astrofízicianul Miquel Serra-Ricart, de la Institutul de Astrofizică din Canare (Instituto de Astrofísica de Canarias, IAC). „Le vom putea vedea în orice punct al boltei cerești, este doar o chestiune de răbdare”, a subliniat acesta.
Numele Perseidelor provine de la constelația Perseu, pentru că de acolo par să apară când se privește cerul.
Referitor la următoarele ploi de meteori, cotidianul spaniol menționează că în octombrie vor veni Orionidele, în noiembrie, Leonidele, iar în decembrie, Geminidele, dar observarea acestora din urmă va fi îngreunată de Luna plină.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”
Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]
