Opinii - Comentarii

La Casa Judeţeană de Pensii Alba, la fel ca în alte judeţe, pensionarii îşi depun cereri pentru restituirea contribuţiei la sănătate calculate eronat, susţin vârstnicii.

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Chiar dacă la jumătatea lunii martie, Curtea Constituţională a decis că procentul de 5,5%, reprezentând contribuţia de asigurări de sănătate se va aplica numai la veniturile care depăşesc 740 de lei, procentul se aplică în continuare întregii pensii pentru că decizia Curţii nu s-a publicat încă în Monitorul Oficial. Prin Deciziile nr. 223 şi 224, pronunţate în data de 13 martie 2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 259 alin.(2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Potrivit Legii sănătăţii, începând cu data de 1 ianuarie 2011, contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5%, aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează, de cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu putea rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei. Curtea Constituţională, prin decizia sa din 13 martie, a constatat că dispoziţiile art. 259, alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în măsura în care procentul de 5,5 se aplică numai la veniturile din pensii care depăşesc 740 de lei. De asemenea, mai amintim că deciziile Curţii produc efecte numai pentru viitor, iar cele stabilite de CCR se vor aplica de CNPP, prin casele judeţene de pensii.
La Casa Judeţeană de Pensii Alba, la fel ca în alte judeţe, pensionarii îşi depun cereri pentru restituirea contribuţiei la sănătate calculate eronat, susţin vârstnicii. Însă deciziile Curţii Constituţionale nu s-au publicat încă în Monitorul Oficial, deci nu există o bază legală pentru restituirea acestor sume. Potrivit directorului CJP Alba, Alexandru Retegan, „în ceea ce ne priveşte, nu Casa Judeţeană de Pensii Alba este beneficiara impozitului respectiv, ci Casa de Asigurări de Sănătate Alba”.
Potrivit unui comunicat de presă al Casei Naţionale de Pensii Publice, „având în vedere avalanşa de cereri prin care pensionarii solicită încetarea reţinerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi restituirea sumelor reţinute, cu acest titlu, din ianuarie 2011 până la zi, inclusiv actualizarea cu indicele preţurilor de consum, ţinând seama de precizările de mai sus, precum şi de faptul că noua modalitate de calcul a acestor contribuţii se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii din categoria avută în vedere, precizăm că nu este nevoie de depunerea unor cereri. După publicarea, în Monitorul Oficial, a deciziilor Curţii Constituţionale, CNPP va proceda la punerea în aplicare a dispoziţiilor acestora”. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult