Kelemen Hunor: „Urmează poate cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani pentru Europa”
Kelemen Hunor: „Urmează poate cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani pentru Europa”
Europa s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani, a declarat, marţi seara, vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR.
„Va fi o iarnă grea şi sper că noi nu vom avea probleme cu gaze, dar vor fi mai scumpe, asta este clar, asta este situaţia. Noi am adoptat o lege mai devreme prin care stabilim preţurile până în aprilie 2023, ca să trecem peste iarnă, că noi am estimat că va fi o iarnă grea, la fel şi pentru curentul electric. Dar, aşa cum se conturează peste tot în Europa, va fi o iarnă grea, poate cea mai grea iarnă din ultimii 40-50-60 de ani chiar, pentru toată Europa, din păcate. Noi putem asigura cam 80% din necesităţile României pe piaţa gazelor naturale, dar în jur de 2 miliarde de metri cubi trebuie să cumpărăm şi noi de pe piaţă şi, dacă nu cumpărăm, atunci sigur avem o altă problemă, dar eu sunt convins că vom avea gaze, vom avea curent electric şi, prin compensare, reuşim să trecem cât de cât iarna. Dar ar fi foarte, foarte greşit să spunem că totul e OK, totul e roz, ne aşteaptă o iarnă uşoară”, a afirmat Kelemen Hunor la postul B1 TV.
Potrivit vicepremierului, „sancţiunile împotriva Rusiei trebuiau introduse, dar preţul îl vom plăti cu toţii în această iarnă”.
„Nu, ne aşteaptă, din păcate, o iarnă grea, cu inflaţie, cu inflaţia datorită războiului, şi nu numai, dar acum simţim inflaţia cauzată de război, simţim o altă problemă care a apărut în perioada Covid şi amplificat de război, lanţurile logistice s-au rupt şi se rup în continuare. Sancţiunile, în primul rând, vom plăti noi, cei din Uniunea Europeană, sancţiunile împotriva Rusiei, şi totuşi trebuiau luate aceste sancţiuni, nu puteai fără aceste sancţiuni că nu aveai alte pârghii, Europa, Uniunea Europeană, dar trebuie să spunem franc: preţul în această iarnă îl vom plăti cu toţii, din păcate, şi nu se prevăd în acest moment, nu există niciun semn că se apropie sfârşitul războiului. Nici n-au început negocierile de pace. Va fi, din păcate, un conflict mai lung decât au crezut unii acum şase luni de zile”, a adăugat liderul UDMR.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile
Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului
Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]
