Judeţul Alba, reprezentat de 10 elevi de la Colegiul Economic la Târgul Internaţional al Firmelor de exerciţiu de la Plovdiv, Bulgaria
Zece elevi din clasa XI-a A, de la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia, vor reprezenta judeţul Alba la Târgul Internaţional al Firmelor de Exerciţiu, ce va avea loc în perioada 16-19 aprilie 2013, la Plovdiv, în Bulgaria.
„Firmele de exerciţiu F.E. Xieco Leasing SRL (coord. de prof. Carmen Ciocan) şi F.E. Echi Pro SRL (coord. de prof. Felicia Beca) au obţinut cele mai multe premii la Târgul local al firmelor de exerciţiu desfăşurat la Alba Iulia în data de 3 aprilie 2013. Susținerea firmei F.E. Echi Pro SRL s-a făcut în mod special de către Centrul Cultural „Augustin Bena” Alba prin bunăvoința și implicarea Danielei Floroian, directorului instituției.
Lor le va reveni misiunea de a convinge juriul internaţional că îşi merită titlurile obţinute pe plan local. Misiunea este cu atât mai grea cu cât competiţia este mai strânsă, însă, experienţa câştigată în anii anteriori la astfel de târguri de profil din Praga, Bratislava, Celje şi Plovdiv, sperăm să îşi spună cuvântul”, a transmis Lavinia Dobra, purtătorul de cuvânt al Colegiului Economic.
Cele 8 premii obţinute până acum în competiţii internaţionale, dar şi coordonarea şi pregătirea atentă a profesorilor însoţitori, Ramona Cucea, Felicia Beca şi Dan Anca, vor fi valorificate la maximum de către reprezentanţii judeţului Alba.
Autorităţile judeţene au răspuns pozitiv demersului iniţiat de profesorii şi elevii Colegiului Economic D.P. Marţian din Alba Iulia, demonstrând şi de această dată interesul pentru viitorii antreprenori din judeţul Alba. Prin participarea la astfel de târguri elevii dobândesc şi îşi dezvoltă competenţe şi aptitudini antreprenoriale, precum şi competenţe lingvistice şi IT.
Metoda de predare „firmă de exerciţiu” presupune parcurgerea şi desfăşurarea tuturor activităţilor dintr-o firmă reală transpuse în cadrul unei firme virtuale. Sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba face posibilă remarcarea învăţământului românesc în competiţii internaţionale, precum şi punerea în valoare a tinerilor antreprenori, care vor obţine experienţă şi vor face şi mai cunoscut judeţul nostru.
Mult succes şi cât mai multe premii!
FOTO: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensiile mici, tot mai afectate de scumpiri în România: Puterea de cumpărare a vârstnicilor, sub presiune
Pensiile mici, tot mai afectate de scumpiri în România: Puterea de cumpărare a vârstnicilor, sub presiune Veniturile modeste, creșterea prețurilor și lipsa unei indexări generale a pensiilor în 2026 îngreunează situația financiară a milioane de pensionari din România. Pentru cei cu venituri reduse, acoperirea cheltuielilor de bază devine o provocare tot mai mare. Citește și: […]
Foto | Jurământul care le marchează destinul militar! Absolvenții Promoției 2026 de la Colegiul Militar din Alba Iulia, emoții la un nou început de drum
Jurământul care le marchează destinul militar! Absolvenții Promoției 2026 de la Colegiul Militar din Alba Iulia, emoții la un nou început de drum Absolvenții Promoției 2026 a Colegiului Militar din Alba Iulia, care în prezent sunt studenți în anul I în academiile militare, au trăit momentul emoționat al depunerii Jurământului militar. „Pentru absolvenți, depunerea Jurământului […]
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în perioada 2024-2025: Restituirea, propusă în trei tranșe, până în 2028. Proiect
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în perioada 2024-2025: Restituirea, propusă în trei tranșe, până în 2028. Proiect Pensionarii cărora li s-a reținut impozit progresiv în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 ianuarie 2025 ar putea beneficia de restituirea unei părți din sumele plătite. Potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat pe 19 […]
