Actualitate

Județul Alba în mediul rural – mai puține infracțiuni, mai multă siguranță. Bilanț pe 2015 al poliţiştilor din comune și sate

Ioana Oprean

Publicat

în

În primele 6 luni ale anului 2015, poliţiştii din mediul rural al judeţului Alba au fost sesizaţi în legătură cu 1.616 infracţiuni, cu 13,5% mai puţine decât în semestrul I 2014. În cadrul acţiunilor ce au vizat creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor din mediul rural, au fost constatate şi sancţionate peste 8.286 de abateri contravenţionale.

IPJ Alba bilant

Potrivit unui comunicat remis presei de către IPJ Alba, „astăzi, 23 iulie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a avut loc evaluarea rezultatelor obţinute de efectivele de poliţie din mediul rural, în primele 6 luni ale anului 2015.

Şedinţa s-a desfășurat în prezenţa domnului chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful Inspectoratului de Poliţie judeţean Alba şi a domnului comisar şef de poliţie Crişan Laurenţiu, adjunct al şefului inspectoratului pe linie de ordine publică.

În materialul de evaluare s-a evidenţiat faptul că în primul semestru al anului 2015, activitatea poliţiei din mediul rural s-a axat pe menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, prevenirea accidentelor rutiere precum şi pe activităţi de urmărire penală.

Din analiza indicatorilor statistici înregistraţi în primul semestru al anului 2015, rezultă că în mediul rural din judeţul Alba au fost sesizate 1.616 infracţiuni, cu 13,58% mai puţine decât în semestrul. I 2014.

Dintre acestea, 39,58% sunt infracţiuni contra patrimoniului, 26,54% sunt infracţiuni contra persoanei, iar 9,14% sunt infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

În domeniul silvic au fost constatate 157 de infracţiuni, iar pe linie de evaziune fiscală au fost constatate 33 de infracţiuni.

În categoria infracțiunilor contra patrimoniului, ponderea cea mai mare o au infracţiunile de furt, reprezentând 23% din totalul infracţionalităţii constatate în mediul rural, numărul acestora înregistrând o scădere cu 25,28%, faţă de semestrul I 2014.

În această perioadă, în mediul rural, au fost înregistrate doar 6 infracţiuni stradale, fapt care evidenţiază un grad ridicat de siguranţă civică.

În cadrul acţiunilor organizate ori a activităţilor curente desfăşurate, poliţiştii de ordine publică au constatat încălcări ale normelor legale pentru care au aplicat 8.286 de sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea 2.068 de sancţiuni au fost aplicate la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 5.669 de sancţiuni au fost aplicate la OUG 195/2002 iar 108 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

În domeniul silvic au fost constatate 157 de infracţiuni, aplicate 186 de sancţiuni contravenţionale şi confiscată cantitatea de 4.122 metri cubi material lemnos.

În scopul prevenirii unor infracţiuni în dauna mânuitorilor de valori monetare, poliţiştii din structurile de ordine publică din judeţul Alba au organizat 7 acţiuni în cadrul cărora au fost verificate peste 300 de societăţi comerciale.

În intervenţia sa, domnul chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea a apreciat eforturile depuse de poliţiştii din structurile de ordine publică, pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor şi le-a solicitat să manifeste interes pentru cunoaşterea problemelor comunităţii şi implicare în rezolvarea acestora. Totodată le-a cerut operativitate în intervenţiile la sesizările cetăţenilor prin 112 subliniind importanţa unei intervenţii prompte şi corecte, pentru prevenirea unor evenimente ce pot avea consecinţe în planul ordinii şi siguranței publice în comunităţile rurale.

Şi pentru mediul rural au rămas prioritare combaterea delictelor silvice, a infracţiunilor contra patrimoniului dar şi a infracțiunilor de natură economico – financiară. Totodată vor fi continuate acţiunile pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi cele de combatere a indisciplinei rutiere.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: ,,În România avem cea mai mare inflație din Europa deoarece avem și cea mai mare anomalie monetară”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: ,,În România avem cea mai mare inflație din Europa deoarece avem și cea mai mare anomalie monetară” Economistul Radu Georgescu atrage atenția asupra inflației ridicate din România și pune sub semnul întrebării eficiența politicilor fiscale și monetare. Acesta susține că România înregistrează cea mai mare inflație din Europa și o dobândă reală […]

Citește mai mult

Actualitate

Ultimatum ANAF: Explozie de căutări despre Declarația Unică 2026, de teama popririlor ANAF

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ultimatum ANAF: Explozie de căutări despre Declarația Unică 2026, de teama popririlor ANAF Peste un milion de români care obțin venituri din chirii, tranzacții crypto, investiții pe bursă sau din platforme online (Revolut, eToro, Airbnb, Vinted) se află sub o presiune uriașă. Data de 25 mai 2026 reprezintă termenul limită dictat de Agenția Națională de […]

Citește mai mult

Actualitate

24 mai 2026 | RESTRICȚII de circulație pe DN 67C – Transalpina: Sector de drum închis temporar din cauza unei competiții automobilistice

Ioana Oprean

Publicat

în

RESTRICȚII de circulație pe DN 67C – Transalpina: Sector de drum închis temporar din cauza unei competiții automobilistice Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 22 mai 2026, instituirea de restricții de circulație pe DN 67C – Transalpina.  „Pentru desfășurarea competiției automobilistice „Cupa Novaci-Rânca 2026”, circulația rutieră va fi închisă pe […]

Citește mai mult