Joi, 7 decembrie, albaiulienii se mobilizează din nou pentru un PROTEST împotriva adoptării legilor justiției
Albaiulienii vor protesta din nou, joi, de la ora 18.00, în fața Prefecturii Alba, impotriva adoptării legilor justiției. Mobilizarea se face, ca de obicei, pe rețeaua de socializare, mesajulfiind: ”Luptam pentru țara noastră. PSD scos afara din lege!”.
Un alt mesaj, postat de organizatori în 6 decembrie, este: ”Democrația este oficial moartă în România începând de azi, 6 decembrie. Români cefaceți? Mai așteptăm încă 45 de ani?”.
Reamintim că ieri seară sute de persoane au protestat în fața Palatului Parlamentului după decizia parlamentarilor PSD-ALDE-UDMR de a vota modificările la legile justiției, deși PNL și USR au cerut amânarea ședinței.
Organizatorul protestului de la Alba Iulia a postat pe rețeaua de socializare și un comunicat al organizației civice ”Inițiativa România” care cheamă toată țara la proteste de amploare:
”Chemare la proteste de amploare. Ei cu hoții, noi cu toții.
Întreaga națiune a fost ieri martora uneia dintre cele mai dezgustătoare acțiuni politice din ultimii ani. Într-o zi care ar fi trebuit să fie un moment de reflecție istorică și de unitate, dar și de aducere aminte a ororilor, lipsei de libertate și sărăciei care au urmat dictaturii, corupției și domniei bunului plac, Parlamentul, prin PSD, ALDE și UDMR, a început readucerea justiției sub control politic prin adoptarea modificărilor la legea 303 și legea ANI.
Dacă proiectul de modificare a statutului magistraților devine lege, independența procurorilor va fi eliminată, judecătorilor și procurorilor li se vor îngrădi dreptul la critică și cel la liberă exprimare, magistrații vor putea fi anchetați de comisii parlamentare, iar magistrații trimiși în judecată vor putea continua să judece și să “împartă dreptate”. La fel, dacă proiectul de modificare a legii ANI va trece de Parlament, zecilor de parlamentari care au folosit bani publici să-și plătească ilegal rudele li se vor șterge cu buretele interdicțiile aplicate de ANI și confirmate de instanțe.
Este începutul dictaturii hoției în România și e doar o chestiune de timp până când se vor decide dosare penale la partid, ca pe vremea Rodicăi Stănoiu și a lui Adrian Năstase, furtul din banii noștri va redeveni normă acceptată și nepedepsită a comportamentului politic, iar hărțuirea magistraților independenți va fi un fapt cotidian. Noi toți vom continua să sărăcim și să trăim într-o țară fără spitale, fără școli sau autostrăzi, în care fiecare dintre noi este bătaia de joc a unor autorități publice abuzive, incompetente și corupte.
Am privit, tot ieri, cu indignare și stupefacție, scenele din Camera Deputaților, în care abuzurile majorității PSD au transformat ceea ce trebuia să fie o dezbatere parlamentară într-un șir de intimidări și cenzură a Opoziției. Imposibilitatea de a depune amendamente, imposibilitatea de a vorbi la microfon sunt scene care aparțin regimurilor autocratice și cu tendințe dictatoriale, nu unei democrații precum dorim să fie România.
Parlamentul trebuie să fie un loc de dezbatere, nu o mașină de vot în mâna unui lider de partid.
Nu vom sta și accepta repetarea istoriei. Dictatura nu se instalează într-o zi sau peste noapte, nu există anunț oficial de instalare a dictaturii. Fiecare zi în care tăcem și închidem ochii la restrângerea drepturilor noastre, a libertăților individuale, a democrației, a independenței justiției și domniei legii ne îndepărtează de lumea democratică în care am intrat cu atâtea sacrificii.
Nu avem voie să acceptăm întoarcerea în trecutul întunecat al României. Duminică, 10 decembrie 2017, ora 18.00, vom ieși în stradă din nou. Vă chemăm, dragi cetățeni ai României, din București și din provincie în Piața Victoriei din București. Toți cei care nu au posibilitatea de a veni în București să iasă în fiecare oraș în care trăiesc și își cresc copiii. Haideți să ne apărăm dreptul la libertate și demnitate, drept atât de greu câştigat. Maşina de vot PSD, ALDE, UDMR continuă să ne macine libertatea, pe care noi avem datoria să o apărăm pentru noi și pentru copiii noştri”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
22 septembrie 2026 | Motorina, aproape 11 lei/litru la Alba Iulia. Benzina, “blocată” la 9,99 lei la mai multe stații. Prețurile carburanților astăzi în oraș
Motorina, aproape 11 lei/litru la Alba Iulia. Benzina, “blocată” la 9,99 lei la mai multe stații. Prețurile carburanților astăzi în oraș Motorina s-a scumpit în ultimele zile, iar prețul benzine a rămas ,,blocat” la 9,99 lei în mai multe stații din Alba Iulia. Creșterile survin din cauza situației geopolitice tensionate în mai multe regiuni. La […]
Foto | Polițiștii din municipiul Blaj au desfășurat activități informativ-preventive destinate siguranței online: Au distribuit pliante și au lăsat materiale în magazine și farmacii
Polițiștii din municipiul Blaj au desfășurat activități informativ-preventive destinate siguranței online: Au distribuit pliante și au lăsat materiale în magazine și farmacii Astăzi, 22 septembrie 2026, cu prilejul zilei dedicate siguranței online, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au desfășurat activități informativ-preventive în municipiu și în localitățile arondate. Pentru ca mesajele să ajungă la cât […]
Celebrul cascador Lae Dreghici, mesaj de mulțumire după show-ul spectaculos de la Ciugud: ,,Din partea mea: respect, felicitări și admirație”
Celebrul cascador Lae Dreghici, mesaj emoționant după show-ul spectaculos de la Ciugud: ,,Din partea mea: respect, felicitări și admirație” Celebrul cascador din Alba, Lae Dreghici, a publicat un mesaj de mulțumire după spectacolul de sâmbătă, 19 septembrie 2026, prin care a dat dovadă de curajul, nebunia, pofta de adrenalină și riscul care îl caracterizau încă […]