Joi, 5 iunie, între orele 8.00 – 20.00, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat în Mihalţ, Cistei şi Obreja
În vederea efectuării unor lucrări specifice de către compania Transgaz S.A., va fi sistată alimentarea cu gaze naturale în localităţile Mihalţ, Cistei şi Obreja, din judeţul Alba, în cursul zilei de joi, 5 iunie a.c., începând cu ora 8.00.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 20.00.
Compania E.ON Gaz Distribuție solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Polițiștii din Alba, alături de preșcolari și elevi din județ, în cadrul programelor ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”. Copiii au învățat reguli rutiere, cum să prevină bullying-ul și violența
Polițiștii din Alba, alături de preșcolari și elevi din județ, în cadrul programelor ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”. Copiii au învățat reguli rutiere, cum să prevină bullying-ul și violența Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat marți, 19 octombrie 2026, mai multe activități educativ-preventive în unități de învățământ din județ, în contextul […]
Video | Alba Iulia, în prima linie a recunoștinței: Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a adus în Cetate mesajul eroilor și al sacrificiului
Alba Iulia, în prima linie a recunoștinței: Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a adus în Cetate mesajul eroilor și al sacrificiului Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a ajuns, mar’i, 20 octombrie 2026, la Alba Iulia, purtând un mesaj care depășește granițele unei manifestări sportive: recunoștință pentru eroii României, respect pentru veteranii de război și solidaritate cu militarii […]
Concurs directori școli 2026: Ce note au obținut candidații din Alba la proba scrisă
Concurs directori școli 2026: Ce note au obținut candidații din Alba la proba scrisă Aproape toți candidații prezenți la proba scrisă pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Alba au obținut calificativul „PROMOVAT”. Rezultatele inițiale au fost afișate de Inspectoratul Școlar Județean Alba în […]
