Rămâi conectat

Ştirea zilei

Jidvei – o operă de mecenat unică, în folosul comunităţii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

*O cramă nouă, cu o capacitate de 6 milioane de litri, înnobilează podgoria de pe Târnave

 La Tăuni, comuna Valea Lungă, în mijlocul unei plantaţii de vii tinere, de peste 500 de hectare, pe un  platou mirific ce domină dealurile din jur, compania Jidvei construieşte o nouă cramă, cu o capacitate de 6 milioane de litri de vin. Este o investiţie unicat în România şi în această parte a Europei, atât prin tancurile şi cisternele de depozitare a vinului, utilajele şi instalaţiile cu care este dotată, cât şi prin tehnologiile ce vor fi folosite.

Practic, această cramă nouă va funcţiona pe principiul vaselor comunicante, prin  folosirea energiei gravitaţionale şi în condiţii eco şi bio la cele mai înalte standarde. Noua cramă va cuprinde şi o serie de dotări şi amenajări în premieră pentru turismul viticol şi drumul vinului, ca şi pentru practicarea vinoterapiei, cunoscut fiind faptul că vinurile de Jidvei îţi toarnă putere în trup şi-ţi fură gândurile, arătându-ţi drumul spre Rai. Lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului, fiind o nouă investiţie marca Claudiu Necşulescu!

 După aproape 15 ani de când a trecut Carpaţii, venind din Dobrogea natală, inginerul Claudiu Necşulescu a cucerit inimile viticultorilor din zona Jidvei, fiind cucerit la rându-i de o ardeleancă din Sibiu, întemeindu-şi o familie. Nu numai o familie, cu o soţie şi două fiice admirabile, ci şi o mare familie a viticultorilor, cărora le-a dat un nou suflu şi un nou suflet printr-o investiţie de peste 100 de milioane de euro în noile plantaţii ce se întind pe circa 2.300 de hectare, în utilajele, maşinile, instalaţiile şi tehnologiile noi, nemaivăzute în zonă. Astăzi, grupul de firme Jidvei are în total 1500 de angajaţi la care se adaugă în perioadele de vârf din campaniile agricole, alţi 1000 de muncitori sezonieri, din care peste 700 de romi din zonă, oameni care, dacă n-ar fi fost patronii Liviu şi Claudiu Necşulescu, care au cumpărat în 1999 o parte a fostului IAS, ar fi fost astăzi chinuiţi de şomaj şi sărăcie. Dezvoltarea extraordinară a acestei zone, care se întinde pe trei judeţe, ca şi Târnavele, nu a fost anticipată atunci nici de cei care reprezintă sufletului grupului de firme Jidvei, familia Necşulescu, tată şi fiu, uniţi deopotrivă de pasiunea pentru afaceri şi grija pentru cei din jur. Pas cu pas, alături de oamenii ce la început păreau neîncrezători, suprafaţa de vii şi livezi a sporit, s-a înnoit, s-au modernizat şi construit crame, cu tehnologii în premieră, s-au accesat proiecte europene şi s-au creat sute de locuri de muncă.

Pe primul plan – grija faţă de oameni şi comunitate, dar mai ales faţă de copii

 La Jidvei, totul s-a făcut cu grijă şi respect pentru semeni, dar şi pentru legile ţării. Oriunde păşeşte în zonă Claudiu Necşulescu, se simte grija faţă de om. Pe primul plan stau copiii şi educaţia lor într-un mediu sănătos. 250 de copii preşcolari sunt îngrijiţi în grădinţele din Jidvei de compania administrată de Claudiu Necşulescu, care a pus la dispoziţia acestora gratuit clădirile, întreţinerea lor (căldură, apă, curent, mobilierul, locurile de joacă) precum şi angajaţii, cu excepţia educatorilor. Toţi copiii primesc trei mese gratuite pe zi, hrana fiind preparată în bucătăriile de la Castelul din Cetatea de Baltă, în condiţii de igienă strictă şi la parametrii calorici ceruţi de vârsta copiiilor.

Toate şcolile din Jidvei, Şona, Cetatea de Baltă, Valea Lungă ca şi din alte sate de pe Târnave, beneficiază în fiecare an de fonduri pentru reparaţii, cărţi, dotări şi laboratoare, iar elevii Liceului Tehnologic cu profil viticol din Jidvei, fac practica în viile, laboratoarele şi cramele companiei. Toţi copiii merituoşi sunt premiaţi de companie, iar studenţii care provin din zonă au asigurate burse, câte 50-60 în fiecare an.

Bisericile şi toate evenimentele locale sunt sponsorizate de firma Jidvei

Nu este eveniment pe raza comunei Jidvei, ori la Şona, Valea Lungă, Cetatea de Baltă, Blaj şi în alte localităţi care să nu fie sponsorizate de companie şi la care Claudiu Necşulescu să nu fie aproape de oameni. Nunţile, botezurile, înmormân­tările sunt sponsorizate cu pâine, vin şi cozonaci.

Compania Jidvei, domnii Liviu şi Claudiu Necşulescu, au sprijinit şi bisericile din localitate, ortodoxă, greco-catolică şi catolică. Biserica ortodoxă din Jidvei a fost extinsă, reabilitată şi reparată cu ajutorul patronilor din Jidvei, s-a introdus încălzirea centrală şi s-a procurat mobilier nou, inclusiv scaune pentru credincioşi. La intrarea în Biserica din Jidvei, numele Liviu şi Claudiu Necşulescu, adevăraţi patroni spirituali ai bisericii, sunt menţionate cu preţuire şi recunoştinţă în Pisania pictată pe un perete, alături de brandul Jidvei.

Pâinea cea de toate zilele, asigurată gratuit pentru întreaga comunitate

 Fabrica de pâine din Jidvei, proprietatea companiei, este cea mai mare şi modernă din zonă, cu o capacitate de 3000 de pâini de 1,4 kg/zi. Pâine bună, curată, din făină adevărată, coaptă bine, rumenită şi gustoasă. De o asemenea pită, în înţelesul tradiţional al pâinii, beneficiază gratuit toţi angajaţii firmei, 365 de zile pe an. Dacă  într-o familie sunt 2 sau 3 angajaţi, fiecare primeşte câte o pâine. Pe lângă angajaţii firmei, alte 500 de persoane vârstnice sau neajutorate primesc câte o pâine de la patronii de la Jidvei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO FOTO: Antrenament de „parkour” pe drumul roman Via Principalis din cetate. Bărbat filmat în timp ce sărea pe monumentele istorice

Unirea Ziarul

Publicat

în

VIDEO FOTO: Antrenament de „parkour” pe drumul roman Via Principalis din cetate. Bărbat filmat în timp ce sărea pe monumentele istorice Un bărbat a fost filmat în dimineața zilei de 20 aprilie în timp ce își perfecționa săriturile, chiar pe monumentele istorice, mai exact drumul roman Via Principalis, din cetatea Alba Iulia. În filmare se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea