Curier Județean

ISU Alba: Măsuri de prevenire a incendiilor cu ocazia minivacanței de “1 MAI”

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit tradiţiei, cetăţenii aleg să sărbătorească ziua de “1 Mai” în mijlocul naturii, utilizând surse de foc în spaţii deschise pe timpul desfăşurării diverselor activităţi recreative.  Nerespectând măsurile specifice la efectuarea activităților de picnic, există un risc ridicat de producere a unor incendii, care pot afecta hectare întregi de păşune sau păduri.

Petrecerea Divorțaților

În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba vă reaminteşte faptul că, principalele cauze ale producerii incendiilor de pădure sunt folosirea neglijentă sau în condiţii nelegale a focului deschis, aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări aprinse sau jocul copiilor cu focul.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente care se pot solda cu consecinţe grave, vă recomandăm respectarea următoarele reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor:

  • Nu faceţi foc decât în locurile permise şi amenajate în acest sens, curăţând terenul din jur de orice se poate aprinde;
  • Nu aprindeţi focul pe timp de vânt;
  • Nu aprindeţi focul la o distanţă mai mică de 100 metri de liziera pădurii;
  • Prepararea hranei se face numai în locurile de popas amenajate, având la îndemană mijloace pentru stingerea focului;
  • Nu fumaţi lângă mirişti şi păduri sau în alte locuri cu pericol de incendiu;
  • Nu aruncaţi la întâmplare ţigara nestinsă;
  • Nu parcaţi autoturismul, nu instalaţi cortul sau alte amenajări de picnic în apropierea pădurii;
  • Nu lăsaţi copiii să se joace cu focul, înlăturând cu desăvârşire accesul acestora la chibrituri, brichete, lumânări sau alte asemenea surse de foc şi supraveghindu-i în permanenţă;
  • Menţineţi curăţenie la locul unde preparaţi hrana: aruncaţi în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele. Ele pot contribui la propagarea incendiilor;
  • Nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
  • Stingeţi cu apă sau pământ, cărbunii încinşi sau jarul înainte de a pleca din pădure;
  • Anunţaţi imediat orice incendiu pe care il observaţi la numărul unic de urgență 112.

Vă informăm faptul că potrivit O.M.A.I. 163/2007, art. 97, alin. (2) prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităților, în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permit propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinități.

Potrivit Legii 54 din 2012 privind desfășurarea activităților de picnic “este interzisă” desfășurarea de activități de picnic în afara zonelor special amenajate sau cele indicate pentru activități de picnic.

Conform HGR 537/2007, art. 1, alin. (3), litera ,,s” amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizează propagarea focului la construcții, depozite, culture agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți se sancționează cu amendă de la 1.000-2.500.

Stimaţi cetăţeni, prevenind incendiile de pădure, protejaţi viaţa, mediul şi bunurile!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba Consiliul Județean Alba are pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 22 octombrie 2026, două proiecte de hotărâre legate de investiția „Parc fotovoltaic, județul Alba”. Primul vizează aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, iar […]

Citește mai mult

Curier Județean

Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli În perioada 12 – 16 octombrie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 387.000 de lei și au acordat 62 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă Un accident rutier s-a produs luni, 19 octombrie 2026, cu puțin înainte de ora 16.00, la Livezile.  Polițiștii din municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Livezile, pe DJ 107 […]

Citește mai mult