ISU Alba: Cetăţeni, nu uitaţi! Prevenind incendiile, protejaţi viaţa, mediul şi bunurile
Subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Unirea” al județului Alba au intervenit pentru stingerea incendiilor de litieră și vegetație uscată de pe raza localitățiilor Șard (suprafața afectată a ajuns la 2 ha), municipiul Blaj (suprafața afectată a ajuns la 300 mp) și Sebeșel (suprafața afectată a ajuns la 10 ha).
Aceste incendii de vegetaţie uscată, litieră, mirişti şi resturi vegetale au drept cauză utilizarea necorespunzătoare a focului deschis.
Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti, şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Din acest motiv, cunoaşterea şi respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, constituind în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.
În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:
–Permis de lucru cu focul, obţinut de la Primărie
-Aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului
– Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA)
Se exceptează de la această obligaţie, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor.
În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.
Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba va aplica amenzi în valoare de 3000-6000 lei persoanelor fizice şi 25000-50000 lei persoanelor juridice.
Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, astfel: 1000 – 2500 lei.
Echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Unirea” al județului Alba au intervenit în 27 februarie 2019 la 20 de solicitări medicale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Drumul DC32 din Crăciunelu de Sus, gata de modernizare pe tronsonul 1: Undă verde din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Drumul DC32 din Crăciunelu de Sus, gata de modernizare pe tronsonul 1: Undă verde din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat că proiectul „Modernizare Drum Comunal DC32 Tronsonul 1“, din satul Crăciunelu de Sus, comuna Cetatea de Baltă, nu va fi supus evaluării impactului asupra mediului. Titularul […]
7 noiembrie 2026 | Aiudul marchează 733 de ani de atestare documentară. O istorie de peste șapte secole, între rădăcini medievale, patrimoniu și identitate locală
Aiudul marchează 733 de ani de atestare documentară. O istorie de peste șapte secole, între rădăcini medievale, patrimoniu și identitate locală Municipiul Aiud marchează astăzi, 7 noiembrie 2026 împlinirea a 733 de ani de la prima menționare documentară, un moment de referință pentru istoria uneia dintre cele mai vechi așezări urbane din județul Alba. Prima […]
Video | Turneu de table la Alba Mall, cu 128 de participanți și un premiu de 1.000 de euro. Competiția are și o componentă caritabilă
Turneu de table la Alba Mall, cu 128 de participanți și un premiu de 1.000 de euro. Competiția are și o componentă caritabilă Un număr de 128 de persoane participă la un turneu de table organizat la Alba Mall, în perioada 7-8 noiembrie 2026. Premiul cel mare este în valoare de 1.000 de euro, iar […]
