Curier Județean

ISU ALBA: 42 de hectare arse și peste 30 de incendii de vegetație uscată în ultima săptămână. Recomandările pompierilor

Ioana Oprean

Publicat

în

 În ultima săptămână, pe raza județului Alba, s-au produs peste 30 de incendii de vegetație uscată, litieră, mărăciniș, lăstăriș și doborâturi, care au pus în pericol fondul forestier și gospodării ale populației.

Petrecerea Divorțaților

Consecințele arderii vegetației uscate provoacă efecte negative solului, dar și asupra factorilor de mediu: sol, aer și microfaună.

Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii, prin pierderi de vieţi omeneşti și importante pagube materiale.

Din  acest motiv, cunoaşterea  şi  respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, constituind  în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.

REAMINTIM!!!:

În  vederea  realizării  igienizării  terenurilor  prin  ardere,  cetăţenii  au obligaţia  de  a  solicita  şi  obţine,  de  la  autorităţile competente, următoarele documente:

–Permis de lucru cu focul, obţinut de la Primărie

-Aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului

Se exceptează de la această obligaţie, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor.   

În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.

Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba va aplica amenzi în valoare de 3000-6000 lei persoanelor fizice şi 25000–50000 lei persoanelor juridice.

Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, astfel: 1000 – 2500 lei.

 În data de 03 aprilie 2017, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea al județului Alba (Detașamentele de pompieri Alba Iulia și Aiud și Stația de pompieri Câmpeni), au intervenit pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș, doborâturi și litieră pe raza com. Poșaga –  zonele Lunca Arieșului, Segagea; com. Lupșa și loc. Pîclișa – mun. Alba Iulia.

În sprijinul pompierilor militari au intervenit Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Poșaga și Lupșa, Ocolul Silvic Privat Muntele Mare și cetățeni.

În total au ars aproximativ 42 ha de vegetaţie uscată, mărăciniș, lăstăriș, doborâturi și litieră.

Aceste incendii de vegetaţie uscată, litieră, mirişti şi resturi vegetale au drept cauză utilizarea necorespunzătoare a focului deschis.

Tot ieri, Garda de intervenție Sebeș a intervenit, la ora 15:33, în municipiu, pe str. Ștefan cel Mare, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (adăpost de păsări), proprietatea lui C.N. Pompierii militari au acționat cu două autospeciale complexe de intervenție, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sebeș. Ca urmare a acestui incendiu, au ars adăpostul de păsări pe o suprafață de aproximativ 40 mp și 30 de pui, reușindu-se salvarea altor 50 de pui de găină. Incendiul s-a propagat și la anexa gospodărească (magazie), proprietatea lui U.S, căruia i-a ars aproximativ 3 mp din acoperiș. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un scurtcircuit electric produs la un mijloc de iluminat lăsat sub tensiune.

 

Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit în această noapte, la ora 01:22, în loc. Limba, com. Ciugud, pe str. Principală, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (magazie), proprietatea lui M.C. Pompierii militari au acționat cu o autospecială complexă de intervenție și o ambulanță SMURD. Ca urmare a acestui incendiu, au ars magazia pe o suprafață de aproximativ 10 mp și 10 de pui de găină. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un scurtcircuit electric produs la un cablu electric neizolat corespunzător.

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor câteva măsuri privind instalațiile electrice, şi anume:

  • nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
  • nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.

 

Echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Unirea” al județului Alba au intervenit, în data de 03.04.2017, la 31 solicitări medicale.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Boxă la maximum, fascicule de lumină în geam și injurii de față cu o minoră: Bărbat trimis în judecată la Judecătoria Câmpeni pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție

Ioana Oprean

Publicat

în

Boxă la maximum, fascicule de lumină în geam și injurii de față cu o minoră: Bărbat trimis în judecată la Judecătoria Câmpeni pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Câmpeni a dispus începerea judecății într-un dosar penal privind încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Un bărbat din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Incendiu de vegetație uscată în Șanțurile Cetății Alba Carolina: Intervenție a pompierilor din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu de vegetație uscată în Șanțurile Cetății Alba Carolina: Intervenție a pompierilor din Alba Iulia Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026 în Alba Iulia, în șanțurile Cetății Alba Carolina.  „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în municipiul Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Incident rutier grav la Lunca Mureșului: Tânăr de 24 de ani, beat criță, s-a urcat pe bicicletă alături de tatăl său și a intrat într-o mașină parcată, avariind-o

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident grav la Lunca Mureșului: Tânăr de 24 de ani, beat criță, s-a urcat pe bicicletă alături de tatăl său și a intrat într-o mașină parcată, avariind-o Un incident rutier grav s-a produs în după amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, la Lunca Mureșului. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, un tânăr în vârstă de 24 de […]

Citește mai mult