Politică Administrație

IȘJ Alba: Rezultatele în urma evaluării dosarelor la concursul de experți în managementul educațional

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Alba a publicat, vineri, rezultatele în urma evaluării dosarelor candidaților la concursul de experți în managementul educațional, seria a 10-a. 

ISJ Alba06Click AICI pentru a vedea rezultatele și punctajele candidaților din Alba.

La acest concurs au fost așteptați să se înscrie toți dascălii care doresc să obțină funcții de conducere în sistemul de învățământ.

Potrivit portalului Ministerului Educației, în prezent, în județul Alba sunt 539 de experți în managementul educațional.

Potrivit metodologiei, la concursul de selectie pentru dobândirea calitătii de membru al corpului national de experti în management educational poate participa orice cadru didactic care îndeplineste următoarele conditii: face dovada acumulării a 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educational, este titular în învătământ si are cel putin gradul didactic II sau titlul stiintific de doctor, a obtinut calificativul „foarte bine” în ultimii 4 ani si nu a fost sanctionat disciplinar în anul scolar curent, nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o functie de conducere sau de îndrumare si control în învătământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, nu a fost exclus, conform prevederilor art. 21, din Registrul national al expertilor în management educational.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult