Curier Județean

IPJ ALBA: 23 de permise de conducere reţinute şi 30 de infracţiuni constatate, în weekend. Sancțiuni de peste 100.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada 3 – 6 martie a.c., 274 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au acționat, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Petrecerea Divorțaților

Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

În urma acţiunilor, au fost constatate 30 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 15 în flagrant delict.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 570 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.395 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 2.870 lei.

Dintre sancţiuni, 93 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 5 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite și 440 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 23 de permise de conducere, dintre care două pentru consum de alcool, 3 pentru viteză neregulamentară şi 18 pentru alte abateri și au retras 8 certificate de înmatriculare.

Foto: arhivă

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative

Ioana Oprean

Publicat

în

23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]

Citește mai mult

Curier Județean

22 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

22 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 22 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

25 octombrie 2026 | Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Alocuțiune, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și ceremonial religios la Cimitirul Eroilor. PROGRAMUL

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Alocuțiune, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și ceremonial religios la Cimitirul Eroilor. PROGRAMUL Ziua Armatei Române se sărbătorește în România, în fiecare an, la data de 25 octombrie. Cu acest prilej, Prefectura Alba organizează duminică, cu începere de la ora 12:00, un […]

Citește mai mult