Ioan Lazăr: ALDE susține atât măsurile sociale cât și creșterile salariale
Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că partidul din care face parte susține atât măsurile sociale, cât și creșterile salariale, deoarece altfel forța de muncă va pleca din țară.
”Aș vrea să fac referire la discursul lui Tăriceanu, unul dintre subiecte a fost, privind măsurile sociale și de creșteri salariale, ceea ce acum e pe buzele tuturor (…) ALDE susține atât măsurile sociale cât și creșterile salariale deoarece altfel forța de muncă va pleca. Și așa întâmpinăm mari probleme cu găsirea forței de muncă. Foarte multă lume pleacă din țară, pleacă în străinătate. Pe lângă asta, problema cea mai importantă și arzătoare ne revine nouă și trebuie să vedem ce facem pentru stimularea întreprinderilor românești. Marile firme românești sunt eliminate rând pe rând de pe piață. În infrastructură, de exemplu, nu există nicio firmă cu capital românesc. Licitațiile le câștigă firmele străine care la rândul lor subcontractează și tot noi muncim. Ei, cu mapa și cu pixul, iau caimacul, iar firmele românești, muncesc după cum sunt plătite. Nu întotdeauna lucrările sunt de cea mai bună calitate”, a spus Ioan Lazăr.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit
Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]
Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”
Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]
