Ioan DÎRZU: Alegerile anticipate – singura soluţie democratică pentru rezolvarea nemulţumirilor cetăţenilor ţării
De 6 zile, românii protestează în stradă, peste tot în ţară, iar puterea nu are nicio reacţie. Se aşteaptă probabil ca acest val al nemulţumirilor să treacă şi totul să revină la „normalitate”, o normalitate în care PDL şi clientela sa să poată fura în continuare din banul public. Aşa cum am văzut cu toţii, preşedintele, premierul şi membrii Guvernului se ascund de opinia publică, demonstrând astfel degringolada care domneşte în tabăra puterii şi prăbuşirea totală a autorităţii. Acesta este un semnal că regimul dictatorial a luat sfârşit, asta pentru că cei mai înalţi reprezentanţi ai statului nu mai au curajul să apară public. Singurele cuvinte adresate de reprezentanţii PDL protestatarilor sunt unele jignitoare – „viermi”, „ciumpalaci” etc. Şi de această dată, Puterea are o atitudine sfidătoare, arogantă şi superioară faţă de cei care îşi strigă nemulţumirea în stradă. În acest fel sunt trataţi toţi românii de către guvernarea PDL şi complicii săi – UDMR şi UNPR. Din ultimele declaraţii ne dăm seama că, nici acum, când se confruntă cu protestul în stradă al populaţiei, actuala putere nu este deschisă la dialog. PDL nu are nicio intenţie reală de dialog politic şi social. Sunt doar declaraţii de adormire şi păcălire a cetăţenilor. PDL s-a ascuns, în primele zile de proteste, iar acum se comportă ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. După ce a ignorat ani la rând vocea Opoziţiei, acum PDL ignoră complet şi vocea străzii. Aşa se comportă un partid unic care se crede a toate ştiutor şi intangibil! Din păcate, refuzul dialogului va avea consecinţe grave asupra stabilităţii politice şi sociale din România. E uşor de înţeles că acum nimeni nu mai are încredere în actuala putere. Dialogul despre care vorbesc liderii PDL este unul doar de faţadă. Se vor face că dialoghează şi apoi vor proceda tot cum vor ei. Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL, a declarat că puterea aşteaptă ca Opoziţia să îndeplinească criteriile cerute de lege pentru convocarea Parlamentului, în sesiune extraordinară. Acest mesaj arată cât de dispuşi sunt pedeliştii la dialog cu Opoziţia, în condiţiile în care acest dialog nu se poate realiza decât în cadru parlamentar. Dialogul este simplu – Puterea trimite partidelor invitaţii şi stabileşte cu acestea o agendă de discuţii. La rândul său, Parlamentul trebuie să ia o atitudine fermă în condiţiile în care Executivul este contestat vehement şi nu are nici o reacţie la protestele din ultimele zile.
În opinia USL Alba, singura soluţie viabilă pentru o ţară neguvernată sunt alegerile anticipate, care să reasigure legitimitatea structurilor de conducere ale statului. Încă un an de guvernare cu actuala putere ar însemna prăbuşirea totală a capacităţii de acţiune şi administrare a Guvernului României, cu consecinţe catastrofale asupra nivelului de trai al populaţiei.
Ioan DÎRZU, preşedintele PSD Alba, copreşedinte al USL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
