Actualitate

Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române: ,,Scenariul educației exclusiv online va fi catastrofal, iar școala astfel făcută nu va avea niciun folos”

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Scenariul educației exclusiv online va fi catastrofal, iar școala astfel făcută nu va avea niciun folos”

Scenariul al doilea, cel hibrid care implică educație online pentru elevii claselor V-VII și IX-XI, “este o soluție de avarie, nedorită și ea, fiindcă instruirea și educația vor avea rezultate foarte slabe”, spune Pop.

Petrecerea Divorțaților

“Cei care spun că educația online, la distanță, este la fel de bună ca educația directă, aureolată de căldură umană, nu știu ce spun, nu au predat niciodată, vor să ne amăgească ori să ne arunce în haos”, a declarat președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, într-un interviu acordat Agerpres.

Pop susține că “autoritățile și publicul trebuie să facă, evident, în așa fel încât să se aplice varianta cea mai bună, adică să se facă educație față în față, cu elevii și dascălii în același loc, la școală”.

“După trecerea nenorocirii – toate nenorocirile din istorie au trecut până acum! -, nu avem decât să ne pregătim pentru ceea ce, pentru noi sau copiii și nepoții noștri, ar putea să mai vină, să-i instruim în spirit digital pe toți românii, să punem la punct școala online etc. Dar să nu uităm nicio clipă că nu a sosit încă vremea roboților/humanoizilor și nici a anarhiei“, a spus Ioan-Aurel Pop, pentru agenția de presă citată.

Sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult