Întâmpinarea Domnului. Tradiții pentru spor și sănătate: Este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi să dăruiască îmbrăcăminte săracilor
Credincioșii prăznuiesc, în fiecare an, pe 2 februarie, sărbătoarea Întâmpinării Domnului, orânduită la 40 de zile de la Naşterea Domnului Iisus Hristos. Sărbătorea se ţinea la Ierusalim cu aceeaşi bucurie ca şi Sfintele Paşti încă de la începutul secolului al V-lea.
În popor, praznicul este cunoscut sub denumirea de Stretenia (vechea denumire slavonă) şi cinsteşte ziua aducerii pruncului Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim de sfânta lui mamă şi de dreptul Iosif.
Fecioara Maria şi porunca Legii vechi
Sfânta Fecioară Maica şi blândul Iosif, logodnicul ei, au adus la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, pruncul Iisus. Astfel, Fecioara Maria şi logodnicul ei Iosif respectau porunca Legii vechi şi a Bisericii vechiului Testament. Aceasta prevedea ca întâiul născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu, când se împlineau 40 de zile de la naştere. Pentru împlinirea acestui ritual, Fecioara Maria şi blândul Iosif au adus la Templu ca jerfă o pereche de turturele. Cu acest prilej, la Templu, se împlinea şi ritualul de curăţire a mamei după naştere.
Ofrande pentru sănătatea pruncilor bolnavi
În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci. Împlinirea acestui ritual aduce bucurii şi alungă boala din familiile generoase.
Datini şi obiceiuri de Întâmpinarea Domnului
Aducerea pruncilor la biserică
De-a lungul veacurilor, Întâmpinarea Domnului sau aducerea pruncilor spre închinare la biserică, la 40 de zile după naştere, a rămas o îndatorire pentru mame şi la noi. Cu acest prilej, preotul face molifta de curăţire a mamelor, închinând pruncii la icoane. Când pruncul împlineşte 40 de zile, mama îl aduce la biserică, ca şi Maica lui Iisus; în numele familiei, ea îl dăruieşte ca ofrandă lui Dumnezeu şi-l închină la altar.
Preotul însemnează cu semnul crucii pe mamă şi pe prunc, citeşte o serie de rugăciuni de binecuvântare, împărtăşind-o pe mamă cu Sfintele Taine. Prin analogie cu evenimentul petrecut atunci, mamele şi pruncii amintesc de Maica Domnului care-l ţinea în braţe pe Iisus, în templul din Ierusalim.
În zilele noastre, se săvârşeşte întocmai procesiunea intrării pruncului în biserică, aşezarea lui în faţa uşilor împărăteşti şi împărtăşirea mamei cu Sfintele Taine. În privinţa pruncului, preotul se roagă ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvânteze şi să-l sfinţească. La fel de importantă este rânduiala pentru lumânarea de botez.
Pentru spor şi sănătate, în această zi de sărbătoare, credincioşii cinstesc icoana Maicii Domnului numită „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeţia lui Simeon”.
În popor, sărbătoarea poartă numele de ziua ursului
În tradiţia populară, sărbătoarea este numită şi Ziua Ursului. În multe localităţi rurale, şi astăzi copiii mai sunt unşi cu grăsime de urs, procurată de la vânători. În vremuri îndepărtate, acest obicei îl aplicau în practică părinţii, care voiau să aibă copii puternici şi sănătoşi, fiind convinşi că astfel, puterea proverbială a ursului este dăruită pruncilor. De asemenea, copiii sau bolnavii „de sperietoare” sunt afumaţi în această zi cu păr de urs.
Previziuni populare
Dacă în această zi este soare, ursul părăseşte bârlogul; dacă-şi vede umbra, el se sperie şi intră din nou în bârlog, prevestind astfel prelungirea iernii cu şase săptămâni. Dacă în ziua praznicului cerul este înnourat, ursul nu-şi vede umbra; el părăseşte bârlogul, anticipând apropierea primăverii şi încălzirea vremii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Sfânta Maria Mică 2026: Urări și felicitări de ,,La mulți ani!” pentru sărbătoriți
Mesaje de Sfânta Maria Mică 2026: Urări și felicitări de ,,La mulți ani!” pentru sărbătorite Sfânta Maria Mică este sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie, zi în care creștinii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului. Pentru cei care își serbează onomastica, un mesaj frumos, o urare sinceră sau o felicitare trimisă de familie și prieteni poate […]
Mesaje de Sfânta Maria Mare 2026: URARI și FELICITARI pentru sărbătoriți, de Adormirea Maicii Domnului
Mesaje de Sfânta Maria 2026: URARI și FELICITARI prin SMS de Sf Marie pentru sărbătoriți, de 15 august 2023, Adormirea Maicii Domnului Data de 15 august este una încărcată de simboluri, e o zi în care creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului. Este vorba despre momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. […]
Mesaje de SFANTA MARIA 2026. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
Mesaje de Sfânta Maria 2026 • Urări de ”la mulți ani” de Sfântă Marie Mică • SMS şi felicitări de ziua numelui pentru: iubit(ă), prieteni, rude, colege, șefe. Texte cu mesaje de Sf Maria haiose și amuzante. Vă oferim mai câteva sugestii, idei de mesaje, sms-uri cu urări și felicitări pentru această sărbătoare: Citește și: nume sărbătorite […]