Actualitate

INS: Câștigul salarial mediu net a scăzut în luna ianuarie la 3.395, cu 6,5% mai mare comparativ cu luna ianuarie a anului 2020

Ioana Oprean

Publicat

în

În luna ianuarie, salariul mediu net a fost majorat cu 6,5% comparativ cu parioada similară a anului 2020, ajungând la 3.395 de lei, însă a scăzut cu 6,2% fașă de nivelul care a fost înregistrat în luna decembrie a anului 2020, arată datele Institutului Națioanl de Statistică.

“În ianuarie, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2020 de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici, cât şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, notează raportul INS.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, cu 8.107 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, cu 1.732 lei.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost înregistrate în intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, fabricarea produselor din tutun, transporturi pe apă, alte activităţi extractive, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, industria metalurgică, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, unde scăderile au fost cuprinse între 16% şi 24%.

Creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat în sectorul extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (plus 5,4%), ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite) şi în hoteluri şi restaurante (plus 2,8%), respectiv în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (plus 2,1%), ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici, aplicării prevederilor legale, încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), precum şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, arată datele INS.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-2,6%), în administraţie publică (-1,3%), respectiv în învăţământ (-1,1%).

La nivelul întregii economii, în luna ianuarie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.549 lei, cu 357 lei (minus 6,0%) mai mic decât în luna decembrie 2020.

Pentru luna ianuarie 2021, indicele câştigului salarial real a fost 103,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi de 92,6% faţă decembrie 2020.

Sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: ,,Datele arată că România a intrat, în 2026, în stagflație. Cea mai rea formă de recesiune economică

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: ,,Datele arată că România a intrat, în 2026, în stagflație. Cea mai rea formă de recesiune economică Economistul Radu Georgescu susține că România a intrat deja într-o perioadă de stagflație, după analiza execuției bugetare pe luna aprilie publicată de Guvern. Acesta avertizează că economia se contractă, în timp ce inflația continuă să […]

Citește mai mult

Actualitate

Redactorul-șef al revistei Dilema, Sever Voinescu, critici la adresa lui Bolojan: Nu ar fi putut premierul să dea o lege nouă de salarizare care nu prevede creșteri pentru demnitari?

Bogdan Ilea

Publicat

în

Redactorul-șef al revistei Dilema, Sever Voinescu, critici la adresa lui Bolojan: Nu ar fi putut premierul să dea o lege nouă de salarizare care nu prevede creșteri pentru demnitari? Redactorul-șef al revistei Dilema, Sever Voinescu, a publicat un mesaj critic prin care pune sub semnul întrebării oportunitatea creșterilor salariale pentru demnitari într-o perioadă economică dificilă. […]

Citește mai mult

Actualitate

29 mai 2026 | Transalpina, redeschisă pe sectorul de altitudine. ORAR de circulație

Ioana Oprean

Publicat

în

Transalpina, redeschisă pe sectorul de altitudine. ORAR de circulație Începând de vineri, 29 mai 2026, se redeschide circulația rutieră pe DN 67C – Transalpina, pe sectorul cuprins între Rânca și Curpăt, în urma verificării și recepției sectorului de drum de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR, DRDP Craiova și DRDP Cluj. Circulația rutieră va […]

Citește mai mult