Actualitate

Informare meteo de vreme rece: Ploi în majoritatea regiunilor, ninsori și viscol la munte, până marți seara

Ioana Oprean

Publicat

în

hartaAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare meteorologică de răcire accentuată a vremii, precipitaţii, ninsoare și vânt puternic, valabilă de duminică după-amiaza, până marți aproape de miezul nopții, în toată țara.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit ANM, în intervalul 27 noiembrie, ora 16:00 — 29 noiembrie, ora 23:00, se vor semnala precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului, viscol în zona montană și răcire accentuată a vremii.

Astfel, vor fi perioade de timp în care se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse, mai ales la munte, 15…20 l/mp. În seara zilei de duminică (27 noiembrie) vor fi ploi, dar în noaptea de duminică spre luni (27/28 noiembrie) și în cursul zilei de luni (28 noiembrie), acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, unde valorile termice vor marca o scădere accentuată.

În noaptea de luni spre marți (28/29 noiembrie) și pe parcursul zilei de marți (29 noiembrie), vremea se va răci în toată țara, va ninge și în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă.

Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăși 50…60 km/h. Îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă și vor fi rafale de peste 60…70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

În funcție de evoluția meteorologică, ANM va actualiza această informare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027 Elevii din România intră în vacanța de toamnă 2026 începând de sâmbătă, 24 octombrie, după încheierea primului modul de cursuri din anul școlar 2026–2027. Aceștia se vor întoarce în bănci luni, 2 noiembrie, […]

Citește mai mult

Actualitate

Schimbări radicale pe cel mai aglomerat drum din județul vecin: Viteză redusă la 50 km/h și reorganizarea benzilor într-un punct negru al accidentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Schimbări radicale pe cel mai aglomerat drum din județul vecin: Viteză redusă la 50 km/h și reorganizarea benzilor într-un punct negru al accidentelor Șoferii care circulă pe DN1, între Cluj-Napoca și Turda, trebuie să fie atenți la noile modificări de trafic din zona Vâlcele, în apropiere de Hanul Europa. Autoritățile au demarat lucrări pentru reconfigurarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutorul pentru energie ar putea crește la 100 de lei pe lună pentru consumatorii vulnerabili: Plafonarea prețului la gaze, menținută până în martie 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutorul pentru energie ar putea crește la 100 de lei pe lună pentru consumatorii vulnerabili: Plafonarea prețului la gaze, menținută până în martie 2027 Guvernul condus de Luca Niculescu urmează să analizeze majorarea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata facturilor la energie, în paralel cu măsuri de reducere a cheltuielilor publice și de stimulare a […]

Citește mai mult