Sport

Industria Galda de Jos, revelaţia judeţului în eşalonul terţ | Echipa lui Paul Ciucă a impresionat, deşi a trăit un retur dificil

Dan HENEGAR

Publicat

în

În vara trecută, când se făceau socotelile pentru viitoarea stagiune a eşalonului terţ, numele Industriei Galda de Jos nu era pomenit deloc la „bursa” perfomanţei.

Petrecerea Divorțaților

Se discuta de obiectivul Ighiului de a ataca promovarea, de revenirea „alb-negrilor” în eşalonul terţ, de gruparea de sub Drăgana… însă în cele din urmă gruparea găldeană condusă de Paul Ciucă a fost cea care a „dus steagul”, depăşindu-şi cu mult condiţia. Un parcurs remarcabil pentru inimoasa formaţie, care s-a bătut la promovare în Seria a 4-a, până cu câteva etape înainte de final, deşi returul a fost unul crunt din punct de vedere financiar, jucătorii disputând partea secundă a stagiunii fără a primi vreun leu. Cu modestie, dar în acelaşi timp determinare, Industria Galda, formaţia judeţeană creditată cu cele mai puţine şanse înaintea startului ediţiei 2016-2017, raportat la forţa financiară, valoarea lotului, campania de transferuri, a trăit un veritabil vis. După victoria internă cu Naţional Sebiş, Industria se plasa pe prima poziţie cu 5 etape înaintea finalului stagional, iar Ripensia, Reşiţa şi Deva, pretendentele anunţate la şefie, au început să se teamă, simţind că nu e de joacă cu „nebunia” frumoasă a găldenilor.

*”Minunea” de la Galda

Raportat la stagiunea cealaltă, în plan cifric se identifică un regres, în 2016, în Seria a 5-a, Industria terminând pe ultima treaptă a podiumului, cu 50 de puncte. Însă nu este deloc aşa, mai ales pentru că Cernea şi compania au depăşit mult aşteptările, ridicând mereu ştacheta, în ciuda neîncrederii generale, de la etapă la etapă, transformându-se în revelaţia judeţului. Formaţia din Galda a încheiat actualul sezon pe poziţia a 6-a, cea mai bine plasată dintre conjudeţene, cu 46 de puncte (22 în tur şi 24 în retur), fiind timp de 5 etape în fotoliul pluşat al liderului. Golgheterul divizionarei terţe a fost vedeta locală „Biba” Cernea, cu 12 reuşite, urmat de Frenţiu şi S. Mureşan – câte 5 goluri. “Referitor la campionatul încheiat, consider că a fost unul bun, spre foarte bun. Şi afirm aceasta pentru că, în ciuda situaţiei extrem de grele de la începutul returului, jucătorii şi toţi cei ce «trag» la Industria au dovedit caracter, fiind un exemplu de moralitate pentru toată lumea. Am terminat stagiunea cu rezultate şi o clasare cu mult peste ce ar fi reuşit altcineva aflat în situaţia noastră din primăvară”, a declarat Paul Ciucă.

*”Desculţi şi goi”

Chinuitor din punct de vedere financiar, returul a însemnat o perioadă fertilă în privinţa rezultatelor, Industria punând „presiune” în lupta la vârf! Pasiunea pentru fotbal a fost mai presus de bani, iar echipierii divizionarei terţe au intrat în calculele promovării, după ce au adunat 12 etape invincibile, însă finalul stagional a adus recesiunea. Statistic vorbind, Industria are cele mai multe din victorii dintre cele trei reprezentante ale judeţului în acest sezon, adunând 13 succese, şi cele mai puţine eşecuri, şase (la fel ca şi Performanţa Ighiu). Mai mult, în topul judeţean al Seriei a 4-a, Industria este prima, fără eşec, cu 8 puncte adunate în duelurile cu Performanţa şi AFC Unirea.

*Paul Ciucă, cel mai longeviv antrenor din judeţ

Paul Ciucă merită din plin aprecieri pentru ce a realizat în acest sezon, incluzând aici şi parcursul din Liga a 4-a al Viitorului Spicul Daia Română, unde are dublă calitate, de antrenor şi jucător. “Îmi felicit jucătorii şi le mulţumesc pentru tot ce au făcut. Dacă aveam mai mult noroc, atât în ceea ce priveşte sănătatea băieţilor, cât şi în anumite momente cruciale, în meciurile cheie, cred că se putea mai mult, dar ţinând cont de situaţie, repet încă o dată, ne-am depăşit cu mult condiţia”, a concluzionat Ciucă.

Un antrenor care mănâncă „fotbalul pe pâine”, care a reuşit să-şi motiveze incredibil elevii, atingându-le coarda sensibilă, deşi aceştia au jucat jumătate din campionat fără a fi plătiţi. “Principalul” Galdei este cel mai longeviv antrenor din judeţ, preluând Industria în toamna anului 2014, adică acum doi ani şi jumătate. Şi în actualul context se potriveşte fidel referenul imnului echipei: “Industria-i echipă bună”…, pentru surpriza fotbalului judeţean din acest an.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Europene!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Campionatele Europene! Blăjeanul Victor Oniga, legitimat la prim-divizionara FK Csikszereda Miercurea Ciuc a fost convocat la echipa națională a României Under 17 pentru calificările Campionatului European, jocuri în Cipru. Citește și: Foto: Blăjeanul Victor Oniga, gol pentru România Under 17! „Tricolorii”, două […]

Citește mai mult

Sport

Atleta Mihaela Blaga (Mica Roma Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Corsa dei Castelli Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix, în weekend Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CS Universitar Alba Iulia) s-a clasat pe locul 10 la un concurs internațional, disputat la Trieste (Italia). Este vorba despre a 11-a ediție a cursei „Corsa dei […]

Citește mai mult

Sport

În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00, în Divizia A1! Amelie Rotar împotriva Blajului!

Dan HENEGAR

Publicat

în

În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00! Amelie Rotar împotriva Blajului! Sâmbătă, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, este o confruntare electrizantă între Volei Alba Blaj și Dinamo, derby-ul etapei secunde din Divizia A1. Citește și: VIDEO: Volei Alba Blaj a câștigat Cupa României, după o finală […]

Citește mai mult