Politică Administrație

Independentul Mircea Trifu înființează prima formațiune politică locală din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

În urmă cu câteva zile, consilierul local independent al municipiului Alba Iulia, Mircea Trifu, a anunțat dorința sa de a înființa o formațiune politică în care să se regăsească atât locuitori ai municipiului, cât și ai județului.

Petrecerea Divorțaților

“În ultima perioadă am discutat cu foarte mulți dintre cei care m-au sprijinit la alegerile locale din luna iunie și suntem în etapa în care am decis să punem bazele primei formațiuni politice locale din județul Alba. Nu vă ascund faptul că am fost contactat și de
reprezentanți ai mai multor partide, sătui fiind de înregimentarea la care sunt supuși de la nivel național. De asemenea, sunt în discuții cu oameni din județ care ar dori să se implice în acest proiect ce, vă promit, va fi unul cu o profundă componentă civică“, a precizat Mircea Trifu.

La alegerile locale din luna iunie, independentul Mircea Trifu a obținut aproape 10 la sută din voturile locuitorilor municipiului, devansând candidați ai altor formațiuni politice precum ALDE, PMP și UNPR. În prezent, Mircea Trifu este singurul consilier local independent al municipiului Alba Iulia, după ce timp de 20 de ani nimeni nu a mai reușit să ajungă la această performanță.

Independentul Mircea Trifu promite că următorul său proiect va fi unul de succes: “Campania electorală din luna iunie mi-a demonstrat că nu există sisteme care nu pot fi puse la pământ. Cu resurse infinit mai mici decât cele ale partidelor, am reușit, așa cum am promis la anunțarea candidaturii, împreună cu alegătorii mei, să le dăm o lecție politicienilor. Evident că mi-aș fi dorit locul I, nu locul III, dar sunt decis ca prin formațiunea pe care o vom înființa să spulberăm, în alegeri, politica de la masa
administrației și să avem reprezentativitate atât în Consiliul Județean, cât și în consiliile locale. Ne dorim să le redăm locuitorilor județului un sistem democratic de luare a deciziilor, sistem care, practic, a fost anihilat de feseniștii care domină viața politică a județului de 26 de ani “.

Așa cum a explicat Mircea Trifu, în perioada următoare va reveni cu detalii suplimentare despre proiectul său politic. Totodată, îi așteaptă alăturide el pe toți cei care doresc să se implice în viața comunităților din care fac parte. Independentul Trifu este decis să ”pună bazele unei formațiuni curate, cu oameni inteligenți și cinstiți, care s-au săturat de politicienii vicleni. Cum ar fi, spre exemplu, să avem, la Alba Iulia, în Consiliul Local, 6 sau 7 consilieri proveniți dintr-o platformă civică înființată în interesul cetățeanului, nu al grupurilor de interese? Iată că în timp ce partidele politice intră în fibrilație, simțind gustul de ciolan proaspăt, a venit vremea ca un albaiulian să facă planuri pe 10 ani pentru administrația municipiului Alba Iulia și a județului Alba”, a declarat Mircea Trifu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult