Actualitate

Incredibil, dar adevărat: „Spor de femeie”, încasat de bărbații din Consiliului de Administrație al unei companii de stat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Incredibil, dar adevărat: „Spor de femeie”, încasat de bărbații din Consiliului de Administrație al unei companii de stat

În urma unei descoperiri halucinante, Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat joi, 10 iulie 2025, la Antena3 CNN, că a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), o companie aflată în subordinea ministerului, după ce a descoperit sporuri mai mult decât controversate, legate de sistemul de recompensare a conducerii. Printre acestea se numără acordarea  „sporului de femeie” membrilor Consiliului de Administrație, inclusiv bărbaților, cu condiția ca pe lista membrilor consiliului să fie cel puțin o femeie.

Petrecerea Divorțaților

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dezvăluit că a aflat recent de SAPE, mai exact săptămâna trecută. Acesta fost uluit să citească indicatorii de performanță pe baza cărora încasează sporuri: angajații să facă cursuri de formare profesională în timpul anului, iar în board-ul de conducere al companiei să fie și o femeie. „Sporul de femeie” aducea un plus de 10% la indemnizație.

Citește și: Reforma statului: Reducerea cu 20% a angajaților și „eliminarea sporurilor aberante” în administrația centrală, cuprinse în programul de guvernare

Ministrul Energiei a trimis Corpul de Control

„Eram săptămâna trecută la birou, la final de program, pe la opt seara, și semnam mapa și am avut curiozitatea să văd care sunt acei indicatori de performanță, pentru că nu sunt de acord să promovez acte care nu sunt foarte bine verificate înainte. Și când am văzut că își ating indicatorii de performanță cei din Consiliul de Administrație, dacă cei din companie fac cursuri de formare profesională în timpul anului și pot să demonstreze asta, și dacă e o femeie în bordul de conducere al companiei și automat ei o să-și încaseze sumele aferente, nu știu care e exact indemnizația, dar câteva mii bune de lei pe lună”.

Despre ce face această companie, Ivan a declarat: „E o companie care am descoperit-o și eu acum, când am ajuns acolo. Ideea principală a acelei companii este una deșteaptă, dar modul în care a fost optimizată, cred că mai lasă de dorit. Concret, v-am spus și înainte de emisiune, cum văd eu lucrurile la acea companie, e un lucru foarte simplu, gestionează un fond de aproximativ 100 milioane de euro pentru investiții în energie, care pot să fie folosiți mai departe pentru a investi punctual împreună cu băncile în proiecte foarte mari de energie”.

Acesta a mai adăugat: „Acum sunt nemulțumit de modul în care arată, prin urmare, am trimis corpul de control la compania SAPE pentru a primi un raport oficial referitor la activitatea de acolo și la capacitatea managerială a celor care conduc această companie”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]

Citește mai mult