Actualitate

Închisoare pentru persoanele ce nu prestează muncă pentru amenzi neplătite. Proiectul avizat tacit

Ioana Oprean

Publicat

în

Un proiect de lege inițiat chiar de către actualul ministru de Interne, Carmen Dan, propune ca pedeapsa pentru neefectuarea muncii în folosul comunității să fie închisoarea, inițiativa fiind aprobată acum tacit de către senatori.

Petrecerea Divorțaților

Neplata amenzilor contravenționale este pedepsită în prezent cu ore de muncă în folosul comunității, iar neprezentarea pentru efectuarea acestor ore de muncă este sancționată tot cu amendă, ceea ce creează un cerc vicios ce menține gradul de încasare a amenzilor rutiere impuse personelor fizice la doar 25%.

Proiectul este susținut de parlamentarii PSD, iar Guvernul, din care face parte ministrul de Interne, nu s-a opus proiectului, deși a transmis Parlamentului că incriminarea propusă pare excesivă.

Astfel, conform proiectului, neprezentarea la primării pentru luare în evidență și executarea sancțiunii de prestare de muncă în folosul comunității, sustragerea de la executarea sancțiunii sau neîndeplinirea îndatoririlor de la locul de muncă atrag o pedeapsă cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Guvernul arată că incriminarea propusă de inițiatori poate părea ”excesivă”, pentru că deși este vorba de nerespectarea unei hotărâri judecătorești, instnața de judecată se pronunță doar cu privire al transformarea amenzii în muncă în folosul comunității, fără a examina pe fond fapta comisă și proporționalitatea sau legalitatea sancțiunii aplicate.

Chiar și cu aceste observații, Executivul a arătat că parlamentarii sunt liberi să decidă în privința acestor prevederi.

Anul trecut, Jandarmeria și Poliția au aplicat cumulat amenzi rutiere și în domeniul ordinii publice în valoare de peste 1 miliard de lei.

Gradul de încasare a amenzilor rutiere este de sub 40% în cazul persoanelor juridice și de 25% în ceea ce privește persoanele fizice. Media UE este de peste 90%, în Olanda ajungând chiar la 98%.

„Amenda se transformă în prestarea unei activități în folosul comunității, care se transformă în amendă, și tot așa, până intervine prescripția. Așadar, în actualul context legislativ, executarea efectivă a unei activități în folosul comunității nu se realizează decât atunci când contravenientul este de bună credință. Reaua-credință nu este sancționată în mod real în nici un fel”, se arată în documentul de fundamentare a proiectului legislativ.

Proiectul va fi transmis acum spre dezbatere deputaților, care vor decide asupra acestuia.

Sursa: profit.ro

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan, mesaj direct către Washington: România acceptă costuri mai mari pentru consolidarea prezenței militare americane la Marea Neagră

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, mesaj direct către Washington: România acceptă costuri mai mari pentru consolidarea prezenței militare americane la Marea Neagră Președintele Nicușor Dan transmite un semnal strategic puternic administrației americane: România este pregătită să investească mai mult în apărare și să suporte costuri suplimentare pentru a face prezența militară a SUA pe flancul estic al NATO […]

Citește mai mult

Actualitate

21-23 octombrie 2026 | Vânt puternic și ploi în aproape toată țara: Averse, grindină și peste 70 km/h la munte. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vânt puternic și ploi în aproape toată țara: Averse, grindină și peste 70 km/h la munte. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România intră sub un episod de vreme instabilă, cu intensificări ale vântului și ploi care se vor extinde treptat în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță rafale de 40–50 km/h, care […]

Citește mai mult

Actualitate

Reuters: Bugetul pe 2027, testul care poate costa România ratingul de țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Reuters: Bugetul pe 2027, testul care poate costa România ratingul de țară Învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu pune capăt unui impas politic care a durat aproape șase luni, însă noua formulă de guvernare este departe de a garanta stabilitatea pe termen lung. Presa internațională avertizează că acordul dintre partidele care susțin Executivul este fragil, […]

Citește mai mult