Ştirea zilei

Încep noi lucrări de reparaţii în zona podului peste râul Mureş

Alexandra Mates

Publicat

în

Primăria Alba Iulia se pregăteşte pentru demararea lucrărilor de reparaţii capitale la puntea de racord cu podul peste Mureş, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

În această săptămână se aşteaptă punctul de vedere al unui expert privitor la modalitatea de intervenţie compatibilă cu actualele probleme ale acelei porţiuni de drum. S-a constatat că în urma traficului intens din zona respectivă, problema cedărilor şi văluririi drumului trebuie rezolvată pornind de la fundarea terenului. În urma unui sondaj, prin metoda forării, s-a observat existenţa unui strat de nisip argilos la aproximativ 40 de cm, fapt care provoacă deplasarea solului. Soluţia care va fi adoptată prevede decopertarea drumului pe o distanţă de aproximativ 160 metri, urmând să se intervină definitiv prin aplicarea unei structuri de beton.

În momentul de faţă se elaborează ducumentaţia pentru aceste lucrări de consolidare şi rafacere a drumului. În acelaşi timp se au în vedere soluţii elaborate în comun cu Inspectoratul de Poliţie Alba pentru dirijarea traficului pe perioada lucrărilor. Intervenţia este prevăzută a se desfăşura, în funcţie de condiţiile meteorologice, cel mai târziu săptămâna viitoare. Vom reveni cu detalii suplimentare de natură să lămurească desfăşurarea traficului în zonă pe perioada lucrărilor.

Foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica” Joi, 22 octombrie 2026, a fost recepționată, cu o mare îmtârzire, prima parcare supraetajată din Alba Iulia. Noua parcare din zona fostului bloc „Turturica” a fost proiectată pentru a suplimenta locurile disponibile într-o zonă aglomerată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp

Unirea Ziarul

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!

Ioana Oprean

Publicat

în

Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]

Citește mai mult